Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“A început SĂ ÎMI PLACĂ mult şi era să ajung pe LUMEA CEALALTĂ”. Ce a dus o VEDETĂ la un pas de MOARTE. Mărturisiri pentru fani /VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 30 iunie 2013 ·

A trecut pe lângă moarte şi a decis să povestească şi fanilor săi cât de puţin a lipsit să nu îl mai vadă niciodată.

Eminem a mărturisit recent, într-un interviu care va face parte dintr-un documentar pe tema suferinţei cauzate de dependenţe în general, cum era să-şi piardă viaţa în 2009, după o supradoză de analgezice şi calmante.

Au scăpat de sub control

Totul a început cu un Vicodin. "N-am mai simţit nicio durere", îşi aminteşte rapperul. Lucrurile au scăpat însă de sub control: “"Nu ştiu în ce moment a început să fie o problemă. Îmi amintesc doar că a început să-mi placă din ce în ce mai mult şi era să ajung pe lumea cealaltă. Oamenii încercau să îmi spună că am o problemă. Nu îmi venea să cred - doar nu luam heroină, nu luam cocaină", a mărturisit artistul, conform Gossip Cop.

A urmat mai mult: Xanax, Valium, orice. În cele din urma, rapperul a fost spitalizat, fiind la un pas de moarte. "Dacă ajungeam la spital cu două ore mai târziu, aş fi murit. Organele îmi cedau. A fost nevoie să mă pună pe dializă. Nu credeau că voi supravieţui. Trebuia să fiu mort!". Nu a trecut multă vreme de la acestă “experienţă” şi a cedat din nou tentaţiei. În cele din urmă a renunţat la medicamente, după o cură severa de detoxifiere: “A fost momentul când am luat viaţa de la zero”, spune Eminem.

Demonii şi mama

Starul a adăugat că a reuşit să îşi învingă demonii, iar acum doreşte să îşi împărtăşească povestea cu cei care vor să-l asculte. Nu demult, Eminem a învinuit-o pe mama sa pentru dependenţa de droguri. După cum nota The Sun, artistul subliniază că mama sa lua extrem de multe pastille, încă de când era el mic şi că, vrând nevrând, a ajuns să-i semene.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°