Dosar penal pentru că a fost la pește
Vineri, 28 iunie, în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Secției nr. 7 de Poliție Rurală Sagna au acționat în cadrul unui plan de acțiune pe linia prevenirii braconajului piscicol, ocazie cu care, în satul Luțca, l-au depistat pe Neculai A., de 55 de ani, din Roman, în timp ce pescuia în râul Siret, cu o plasă de pescuit comercial, tip năpatcă, interzisă atât la deținere, cât și la folosire. Cantitatea de pește identificată asupra sa a fost redată mediului natural, iar plasa a fost confiscată. În cauză a fost întocmit dosar penal
Conducea fără drept
Sâmbătă dimineața, în jurul orei 8.55, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Roman l-a depistat în trafic pe Gabriel D., de 28 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aprodu Arbore, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Un autor, trei fapte
Sâmbătă seara, în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Sagna, în timp ce asigurau măsuri de ordine la sărbătoarea religioasă ocazionată de hramul bisericii ortodoxe Sfinții Petru și Pavel, din satul Rediu, comuna Bîra, l-au depistat pe Adrian C., de 26 de ani, din oraşul Târgu Frumos, județul Iași, în timp ce conducea un ATV neînregistrat, pe drumul comunal DC 60. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, ce a indicat o valoare de 1,44 mg/l. Cu ocazia controlului documentelor, acesta a prezentat permisul de conducere ce aparține unei alte persoane. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru că ATV-ul nu era înregistrat, tânărul conducea băut și permisul nu era al său. Conducătorul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
@N