Vasile Botnaru în dialog cu scriiitorul Gheorghe Erizanu și istoricul Octavian Țîcu Atunci când clădirile ultracentrale de pe strada „28 iunie” s-au mutat, peste noapte, pe strada „Vlaicu Pârcălab”, multă lume era convinsă că rezistenţa oarecum firească a nostalgicilor, lipsiţi de obiectul mândriei, se va veşteji foarte rapid, ca floarea de păpădie. În realitate însă lucrurile stau altfel. Această rezistenţă a nostalgicilor seamănă cu îndărătnicia cactusului din preajma computerului meu care, deşi nu l-am udat de când mi l-a adus, în dar, Corina Cepoi, îmi râde în faţă cu ţepile lui roşcate, pentru că a câştigat competiţia cu tot felul de flori ce s-au perindat pe biroul meu. În fiecare zi de 28 iunie discutăm, în loc să facem economie. Astăzi am invitat în studioul nostru doi oameni dotaţi şi cumpătaţi, cu care vom încerca să găsim împreună răspunsul la întrebarea zilei: „Ce-i de făcut cu această foaie de calendar contondentă?”.

Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere astăzi se află istoricul Octavian Ţîcu, până nu demult ministru al Tineretului şi Sportului, şi scriitorul Gheorghe Erizanu, directorul Editurii „Cartier”.

Vasile Botnaru x Vasile Botnaru Europa Liberă: Se poate studia istoria fără ca să îşi spargă moldovenii ţestele unii altora sau nu? Din păcate, se întâmplă lucruri previzibile. De 28 iunie, cam de 20 de ani, tot timpul există două păreri care se confruntă. Şi atunci logic am o întrebare provocatoare: dacă democraţia înseamnă „eu nu sunt de acord cu părerea ta, dar sunt gata să-mi dau viaţa ca să ai posibilitate să ţi-o spui”, atunci cine ar trebui să-şi dea viaţa pentru ca oponentul să declare ceea ce crede despre 28 iunie, domnule Ţîcu?

Octavian Ţîcu: „Dacă ar fi să le iau la rând toate întrebările, eu cred că moldovenii nu sunt pregătiţi încă pentru a nu-şi sparge capetele, când este vorba de 1812,