România este cea mai frumoasă ţară din lume. Are toate formele de relief: munţi frumoşi, câmpii mănoase, dealuri înalte, pline de flori. De asemenea, are un subsol plin de zăcăminte şi, deasupra, un cer albastru, fără de nori. Românii sunt cei mai deştepţi, iar româncele – cele mai frumoase. Aşa am învăţat la şcoală şi cred şi acum în acest adevăr, pe care nu voi înceta să-l strig oricând şi peste tot. O călătorie până în Suedia, cu trenul, m-a întărit şi mai mult în credinţa mea.

Iată cum a fost.

Mă sună zilele trecute Titus Ceia, prietenul meu de la Iaşi. Titus este un tip care mare parte din timp cam asta face: îşi sună amicii. De data asta nu era doar un apel de control.

– Dragul meu, zice Titus, nu vrei să mergi cu mine o săptămână în Suedia? Suntem invitaţi de fundaţia Star of Hope. Trebuia să merg cu un prieten de aici, din Iaşi, dar el s-a îmbolnăvit. Nu vrei tu să mergi în locul lui? Nu te costă nimic.

– Hm... Suedia zici? Ştiu eu? Stai să mă gândesc. Ok, merg! – am strigat în aceeaşi secundă. Prietenii adevăraţi se și îmbolnăvesc la momentul oportun, dacă trebuie. Un ziarist în vreme de criză, când presa tipărită se zbate în ghearele morţii, nu poate refuza o călătorie pe banii altora, fie ea şi până la Buftea, darămite tocmai în Suedia.

Iată-ne, aşadar, două zile mai târziu, urcând în trenul de Viena. Nici nu ne aşezăm bine în compartimentul-cuşetă, că intră doi tineri, fiecare cu câte două telefoane ascunse în căuşul palmei.

— Ieftin. La jumătate de preţ.

— Mulţumim, nu. Avem şi noi.

— Un sfert!

— Nţ!

– Bine, bre, zi cât vrei să dai şi facem târgul.

Nu vrem nici la jumătate, nici la sfert. Nu vrem deloc. Îi refuzăm politicos şi ieşim amândoi la geam să mai luăm o porţie de Bucureşti înainte de plecare. De jos, alţi doi tineri cu telefoane de vânzare ne trag de mânecă. Pe toată întinderea p