Sute de familii care au deţinut terenuri în Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa aşteaptă, de ani întregi, despăgubiri pentru proprietăţile sechestrate sau reţinute. Este şi cazul unei femei trecute de 90 de ani ce a deţinut proprietăţi în Basarabia, evaluate la aproximativ 48.000 de lei, căreia i-a fost aprobat dosarul de despăgubiri încă din 2008 şi de atunci aşteaptă compensaţiile financiare fără ca cineva să-i dea vreun răspuns legat de întârziere. Perioada de crizăşi indolenţa statului au lăsat bugetul fără bani, astfel încât din 2010 Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) nu a mai alocat nici un leu pentru foştii proprietari.
Forţat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Guvernul României a stabilit că banii se vor acorda începând cu data de 1 ianuarie 2014, în tranşe anuale egale, eşalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Ceea ce înseamnă că mare parte din proprietari nu vor mai vedea nici un ban, având în vedere vârsta înaintată şi bine-cunoscuta lene a aparatului de stat când vine vorba de drepturile oamenilor. Pentru bătrâni, nici pic de respect! Statul are bani doar pentru proiecte fantasmagorice, pentru studii de fezabilitate de milioane de euro ale autostrăzilor care nu se mai construiesc etc. Uneori, statul are fonduri şi pentru despăgubiri, dar numai în cazul vreunui afacerist care a aflat pe unde se construieşte viitoarea autostradă şi a cumpărat toate terenurile din zonă, pentru ca ulterior să primească banii înzecit la expropriere.
Restanţierii, tot din 2014
Potrivit Ordonanţei nr. 10/2013, titlurile de plată emise şi neachitate integral până la data intrării în vigoare a actului normativ vor fi despăgubite tot începând cu aceeaşi dată. De asemenea, “sumele acordate cu titlul de despăgubiri (…) se actualizează prin aplicarea