Agenția Națională de Integritate (ANI) acuză un inspector din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții de incompatibilitate. ANI susține că inspectorul respectiv a deținut, concomitent, și funcția de administrator al unei firme de proiectare în construcții.
ANI a constatat faptul că Ioan Codrin Ghilescu, inspector în cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Neamț, s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în timpul exercitării funcției de inspector, a desfășurat activități de proiectare în construcții prin intermediul SC CODREX SNC (societate în cadrul căreia acesta deține calitatea de asociat și funcția de administrator).
“Ioan Codrin Ghilescu nu a respectat dispozițiile art. 16, alin. (2), lit. b), din Regulamentul Intern al Inspectoratului de Stat în Construcții: «Salariații au obligația de a nu exercita sau presta servicii sau activități care să genereze situații de incompatibilitate, prin efectuarea de acte în baza atestărilor sau autorizărilor pe care le dețin, după cum urmează: activitate de proiectare». Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligațiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului”, se arată într-un comunicat al ANI.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențiali