Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Penisuri faimoase din istorie

Publicat in Gorj Domino, luni 1 iulie 2013 ·

Ştim pentru ce se foloseşte, ştim cum funcţionează şi totuşi vorbim destul de des despre cel mai de preţ lucru al bărbatului de lângă. Citeşte mai departe despre câteva dintre cele mai faimoase penisuri din istorie.

David

Probabil cel mai cunoscut penis din întreaga lume îi aparţine lui David, faimoasa statuie a lui Michelangelo. Artistul l-a sculptat pe David la începutul secolului XVI, iar în prezent se află în Florenţa, Italia, unde mii de turişti se strâng să-l admire zi de zi.

Napoleon Bonaparte

S-a născut în Corsica, Italia, însă a devenit împăratul Franţei din 1804 şi până în 1815. După bătăliile de la Waterloo, Napoleon a fost exilat pe insula Sf. Elena, unde şi-a petrecut ultimele zile de viaţă. După moartea sa au existat mai multe zvonuri, potrivit cărora Napoleon a fost mumificat, iar penisul i-a fost tăiat şi vândut pe piaţa neagră, acum aflându-se în posesia unui colecţionar din Statele Unite.

Rasputin

Se spune despre cunoscutul călugăr rus, care şi-a dedicat viaţa întreagă misticismului, că ar fi fost foarte bine dotat, iar după moartea sa, membrul i-ar fi fost tăiat. Alte zvonuri spun că penisul lui Rasputin a ajuns în mâinile unor femei care îl venerau. Cu toate acestea, zvonurile nu s-au adeverit, însă nici nu au fost infirmate.

Frank Sinatra

Un cântăreţ celebru pentru piesele sale frumoase, o carieră de excepţie şi un penis… imens, după cum spun oamenii de la Hollywood. Până şi actriţa Ava Gardner a afirmat, la un moment dat, că artistul a fost foarte, foarte bine înzestrat de mama Natură. Mai mult, valetul său a povestit presei că Frank Sinatra avea nevoie de chiloţi făcuţi la comandă, ca să-i încapă şi „obiectul muncii”.

John Holmes

Nu are un nume răsunător şi multe femei probabil că nu au auzit de el prea multe, însă bărbaţii, iubitorii de filme porno mai vechi, cu siguranţă l-au văzut.

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°