Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Herea, pagubă de 500.000 € dacă rămâne Copos

Publicat in Click, duminică 30 iunie 2013 ·

Ovidiu Herea a venit la Rapid în 2007 de la FC Naţional în schimbul a 1,5 milioane de euro, plus 30% dintr-un ulterior transfer, dar nu mai puţin de 500.000 de euro. Mijlocaşul a plecat gratis la Sion, iar giuleştenii trebuie să se caute acum de bani. Pot însă scăpa, dacă Rapid se vinde azi lui Nicolae Cristescu.

Abilitatea lui Constantin Iacov, fostul patron al lui FC Naţional, şi prostia foştilor conducători ai Rapidului a dus la o situaţie paradoxală. Feroviarii trebuie să plătească 500.000 de euro după plecarea lui Herea în Elveţia, deşi s-a făcut gratis, cu profit 0. Această anomalie a fost unul dintre principalele piedici în trecerea Rapidului din proprietatea lui George Copos, în cea a lui Nicolae Cristescu.

„Eu nu pot să înţeleg cum s-a gândit atunci. Un procent dintr-un eventual transfer e normal să se plătească, dar dacă Herea a plecat gratis şi noi n-am luat niciun leu, cum să dăm 500.000 de euro mai departe Naţionalului. Abia l-am convins pe George să-şi asume această greşeală şi această datorie. Acum, cine vrea banii în numele Naţionalului să meargă la Copos, nu la noi", a afirmat Nicolae Cristescu, care speră ca de azi să fie noul patron al Rapidului.

Contactat de Click!, Constantin Iacov, păgubitul din această situaţie, a declarat că este dispus să facă o concesie nesperată Rapidului, dar nu şi lui George Copos. „Dacă Rapid se vinde domnului Cristescu, imediat după ce se semnează actele le dau noilor patroni o hârtie prin care renunţ la toţi banii. Dacă echipa rămâne însă al lui Copos, îl voi da în judecată pentru înşelăciune, atât în Civil, cât şi în Penal. Eu nu vreau să omor Rapidul, dar pe Copos nu-l iert. Eu când n-am mai putut să ţin Naţionalul, l-am dat altcuiva. El însă n-are limite morale", a spus Iacov.

Şi dacă Rapid va rămâne în proprietatea lui George Copos, lui Iacov îi este însă aproape imposibil să-şi mai r

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°