În perioada 27 - 30 iunie 2013 a avut loc, la Căciulata, judeţul Vâlcea, conferinţa finală a proiectului „Pas cu pas spre viaţa activă, finanţat prin POSDRU.
Proiectul „Pas cu pas spre viaţa activă” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 şi implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Obiectivul general al proiectului este monitorizarea inserţiei socio-profesionale a absolvenţilor nivelului trei de calificare, ruta directă şi progresivă, din învăţământul profesional şi tehnic, din cele două judeţe partenere, pentru creşterea şanselor de ocupare a unui loc de muncă în calificarea dobândită şi a ratei de continuare a studiilor.
În urma acestui proiect au fost realizate, printre altele, două baze de date complete şi reactualizate la interval de şase luni, cu tinerii absolvenţi ai învăţământului profesional şi tehnic din grupul ţintă, pe profile, domenii de formare profesională, calificări şi niveluri de calificare, mediu de rezidenţă, câte una pentru fiecare din cele două judeţe.
De asemenea, au fost formulate propuneri de îmbunătăţire a metodologiei pentru monitorizarea inserţiei socio-profesionale a absolvenţilor de învăţământ profesional şi tehnic.