SUBIECTE ROMÂNĂ scris la BACALAUREAT 2013 - Gândul publică aici, în premieră, subiectele la română scris la profilul real, tehnologic sau vocaţional date azi la BAC 2013. De asemenea, tot aici vom publica BAREMUL la ROMÂNĂ SCRIS la BACALAUREAT 2013, imediat ce acesta va fi disponibil.
Peste 162.000 de elevi participă luni, 1 iulie, la proba scrisă de LIMBA ROMÂNĂ la BACALAUREAT 2013. Anul acesta subiectele vor fi diferite în funcţie de profilul urmat de elevi. Astfel, absolvenţii de clasa a XII-a care au urmat cursurile la uman sau pedagogic vor avea la examenul de BAC 2013 subiecte mai dificile decât cei care au făcut un profil real sau filiera tehnologică sau vocaţională, alta decât pedagogică.
Subiectele la BAC 2013 ROMÂNĂ, pentru prima dată diferenţiate
Subiectele pentru profilul real/ tehnologic/ vocaţional pentru română vor fi în concordanţă cu programa şcolară şi cu numărul de ore ormat de elevi.
La primul subiect elevii vor primi un text sau o poezie dintr-un scriitor studiat în şcoală, pe care vor trebui să o analizeze şi să răspundă la mai multe cerinţe privind vocabularul. Ultima ceinţă va fi un scurt comentariu de 100 de cuvinte cu privire la o problematică legată de text.
La cel de-al doilea subiect, elevii vor avea de redactat un eseu despre personajele din operele literare studiate în liceu, eseu pentru al căruit conţinut vor fi punctaţi cu 16 puncte.La eseul, elevii pot primi ca cerinţă să scrie de exemplu despre relaţia dintre două personaje dintr-o operă studiată.
Ce au primit olimpicii la BACALAUREAT 2013
La sesiunea pentru olimpici, desfăşuraţă la sfârşitul lunii mai, olimpicii de la profilul real şi tehnologic avut la primul subiect de analizat poezia “Din cerurile-albastre” de Mihai Eminescu, de argumentat despre voluntariat şi importanţa lui, iar la cel de-al doilea subiect au avut de scris un ese