Daca dam la o parte stratul gros de populism gretos, tragedia din Muntenegru, cu urmarile ei, ne-a aratat, de fapt, un stat profund disfunctional pe mai multe niveluri.
Si dincolo de povestile lacrimogene despre victime in viata sau decedate, cred ca aceasta ar putea fi o autentica tema de dezbatere. Dincolo de toate actiunile populist electorale in care s-au dat peste cap ministrii, in frunte cu premierul, aceste aspecte de grava disfunctionalitate ar trebui sa reprezinte adevarata preocupare a guvernantilor.
Daca o luam cronologic, ar trebui sa incepem cu cauzele accidentului. Nu stim deocamdata sigur daca este vorba despre o eroare umana, despre o cauza tehnica sau o combinatie. Dar, indiferent de verdict, e oare normal ca soferi care au pe mana viata a zeci de oameni sa fie colaboratori ai firmelor de transport, cu alte profesii de baza, care isi asuma aceasta misiune foarte grea intre doua ture de la acest serviciu de baza, in concediul destinat, teoretic, odihnei, intr-o zi libera improvizata?
Aflam ca soferul autocarului nu avea actele in regula, nu trecuse testele psihologice. Legea nu ar trebui sa impuna conditii foarte stricte pentru soferii de autocare, de microbuze?
Cum se dau atestatele pentru acesti soferi, cum se dau licentele pentru transportul de pasageri? Informatiile iesite la iveala sunt cutremuratoare: mita, arbitrariu, clientelism, comisii fara specialisti, criterii foarte vagi. Cum sunt reglementate controalele la firmele de transport? Cu ce ritimicitate, care este rigoarea? De ce este admisa o legatura de interese intre firme si inspectori?
La nivelul autoritatilor centrale, in caz de urgenta vedem ca nu exista niciun fel de protocol. Cum este organizata comunicarea in caz de criza? Cum este gestionata relatia cu presa si cu familiile afectate? Am avut de aceasta data in jur de 40 de
