Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotografiile nud făcute de Marilyn Monroe înainte să moară vor fi scoase la licitaţie

Publicat in Adevarul, duminică 30 iunie 2013 ·

Celebrele instantanee erotice pe care fotograful american Bert Stern i le-a făcut lui Marilyn Monroe pentru revista Vogue, în iunie 1962, cu o lună înainte să fie găsită moartă în propria casă, vor fi scoase la licitaţie la 10 septembrie, a anunţat văduva lui Stern.

Bert Stern a murit săptămâna trecută, la vârsta de 83 de ani, iar colecţionarii din întreaga lume au început imediat să se intereseze dacă şi când vor fi scoase la vânzare fotografiile pe care le-a făcut de-a lungul vieţii unora dintre cele mai cunoscute celebrităţi din lume, anunţă Daily Mail.

La numai câteva zile după moartea fotografului, soţia acestuia, Shannah Laumeister, în vârstă de 43 de ani, s-a grăbit să facă public faptul că vestita serie de fotografii cu Marilyn Monroe nud va fi vândută în cadrul unei licitaţii care va avea loc în toamnă, la casa de licitaţii Freeman din Philadelphia. Se estimează că fiecare dintre portretele nud sau seminud care o înfăţişează pe legendara blondă va fi vândut cu preţuri cuprinse între 10.000 şi 25.000 de dolari.

O parte din faimoasele fotografii au fost publicate pentru prima oară într-un album din 1982 intitulat „The Last Sitting“, pentru ca în anul 2000 să fie lansată cartea „Marilyn Monroe: The Complete Last Sitting “, care aducea în atenţia publicului alte ipostaze din cele 2.500 de cadre făcute cu ocazia sedinţei foto din 1962, desfăşurată pe parcursul a trei zile, într-o cameră a hotelului Bel Air din Los Angeles, SUA.

„A fost una dintre acele rare ocazii de care ai parte o singură dată în viaţă“, povestea Stern despre colaborarea sa cu Marilyn, într-un film documentar realizat în anul 2010. „Nu aş fi avut cum să-i fac acele poze nud lui Marylin Monroe, dacă ea nu a fi fost dispusă să facă acest lucru. Nu m-am dus la acea şedinţă foto cu intenţia de a o convinge să se dezbrace. Mi-am imaginat-o, la un moment dat, fără ha

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 37 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 58 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 39 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°