Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jennifer Lopez, criticată după ce a cântat la aniversarea unui preşedinte controversat

Publicat in Gandul, duminică 30 iunie 2013 ·

Jennifer Lopez a fost criticată de reprezentanţii The Human Rights Foundation după ce a susţinut, sâmbătă, un concert la petrecerea de aniversare a preşedintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdimuhamedov, cunoscut pentru regimul său opresiv, informează hollywoodreporter.com.

Petrecerea, unde Jennifer Lopez ar fi cântat piesa "Happy Birthday, Mr. President", a fost organizată de China National Petroleum Corporation, o companie care are afaceri în Turkmenistan, potrivit unui purtător de cuvânt al acesteia.

"Lopez are, evident, dreptul de a-şi câştiga existenţa cântând pentru dictatorul pe care şi-l alege şi pentru şleahta lui, dar acţiunile ei distrug mesajul pe care l-a cultivat cu grijă în ceea ce priveşte implicarea sa în programele Amnesty International din Mexic, care au ca scop eliminarea violenţelor la care sunt supuse femeile", spun reprezentanţii The Human Rights Foundation.

Turkmenistan, o fostă ţară a Uniunii Sovietice, este celebră pentru nerespectarea drepturilor omului şi regimul autoritar al preşedintelui său.

"Turkmenistan rămâne una dintre cele mai opresive ţări ale lumii", spunea Human Rights Watch într-un raport dat publicităţii anul trecut. "Turkmenistan continuă să extindă relaţiile cu guverne străine şi organizaţii internaţionale, însă fără să arate semnificativ că respectă drepturile omului", se arată în acelaşi raport.

Jennifer Lopez, în vârstă de 43 de ani, a devenit celebră în calitate de actriţă, înainte de a deveni o vedetă a muzicii pop. De când a devenit cunoscută în anii 1990 cu rolul din sitcomul "In Living Color", Jennifer Lopez a devenit un star de talie mondială, remarcându-se în filme precum "Selena", "Trenul cu bani", "Anaconda", "Eu cu cine mă mărit?", "Camerista/ Maid in Manhattan", "Plan de rezervă" şi "Pregăteşte-te, că vine!". Şi-a lansat albumul de debut, "On the 6", în 1999. Jennifer Lope

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump va participa la summitul NATO de la Haga, ca să pună presiune pe aliați pentru creșterea cheltuielilor militare

Adevarul acum 32 minute
Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga, din Olanda, care ar urma să aibă loc în perioada 24-25 iunie, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 9 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

George Simion anunță noi membri în partidul său: O avocată și un deputat care renunță la S.O.S. România pentru AUR

Adevarul acum 7 ore
Președintele AUR, George Simion, a anunțat marți seară, 3 iunie, că se vor alătura noi nume formațiunii sale. Printre noile persoane se numără avocatul Silvia Uscov și deputatul Andrei Gușă, ales pe listele S.O.S. România.

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 12 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Nouă candidați validați în alegerile pentru șefia USR. Când vom afla noul președinte al formațiunii politice

HotNews acum 12 ore
După verificarea tuturor actelor necesare pentru înscrierea în cursa pentru șefia partidului, USR a anunțat marți că nouă candidați au fost validați pentru a candida. Inițial, în cursă erau înscriși 12 membri USR, după cum a relatat HotNews luni sea

Citaţii - 04 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Moştenitorii necunoscuti ai defunctei Druţă Ileana, decedată la data de 14.02.2025, fostă cu ultimul domiciliu în municipiul Braşov, Bld. Saturn nr. 37, bloc 37B, scara A, apt. 105, judeţul Braşov, sunt chemaţi să se prezinte la sediul Societăţii pr

Președintele Nicușor Dan l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru câștigarea ALEGERILOR prezidențiale din Polonia

Gandul acum 10 ore
Nicușor Dan l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din Polonia. Președintele Roâniei a anunțat pe platforma X că „așteaptă cu nerăbdare să colaboreze, pentru a întări și mai mult Parteneriatul Strategic dintre” Ro

Vremea

București
acum

19°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

16°
mie.

16°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°