Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrei, copilul care a răzbit singur

Publicat in Tribuna, marți 2 iulie 2013 ·

de Sorana MAIER

01 iulie 2013 23:22

2 vizualizari

A-A+

I–a uimit pe toţi, medici, asistente sau infirmiere, forţa cu care a luptat ca să trăiască. S–a născut la doar 25 de săptămâni de sarcină şi cântărea 950 de grame. Era cam cât o palmă. Timp de 54 de zile a respirat doar cu ajutorul aparatelor. Livia Ognean, medicul neonatolog care s–a ocupat de îngrijirea lui Andrei, spune că a fost ceea ce se cheamă cu adevărat un caz dificil. A stat mai multe zile aproape în comă, a avut un accident vascular cerebral care a înrăutăţit şi mai mult lucrurile, erau dimineţi în care nu se aşteptau să îl mai găsească printre ei. "Probabil nimeni nu poate să–şi imagineze cum este să stai conectat la aparate 54 de zile. Nici măcar noi, medicii şi asistentele", spune Livia Ognean. Dar copilul a reuşit.

Şi a reuşit cu adevărat singur, pentru că la trei zile după ce l–a născut, mama lui l–a părăsit. Atunci l–au poreclit Bambi.

Acum, la patru luni, are 4,2 kilograme, mănâncă, doarme, respiră singur şi este genul de copil care nu le dă de furcă asistentelor. Stă cuminte în pătuţ şi le priveşte curios pe asistentele care îşi văd de treabă prin Terapia Intensivă. De acum, nu mai e Bambi, e poreclit Suleyman sau Magnificul. Este modul asistentelor şi al medicilor din Terapie Intensivă de a-i alinta pe cei mici care stau sub îngrijirea lor luni de zile şi de care se ataşează cu adevărat.

E un copil cuminte, spune Livia Ognean. Cam trist, probabil pentru că este singur.

Povestea lui Andrei (acesta este tot numele dat de medici şi asistente, pentru că numele adevărat nu îl pot face public) este asemănătoare cu povestea altor zeci, sute sau poate mii de copii care au trecut prin Terapia Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic Judeţean Sibiu. Copii cu probleme mari şi o greutate mult prea mică, pentru care şansele de supravieţuire erau mici, dar

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 32 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 18 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 12 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°