Îmbracată într-o rochie de mireasă creată special de către Cătălin Botezatu, fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor n-a părut deloc emoţionată de schimbarea majoră pe care a făcut-o în viaţa sa.
„Nu este o rochie cu multe trene şi crinolină, dintre cele pe care eu nu le suport. Este o rochie foarte comodă, apropiată de linia corpului, iar trena este una cu care te poţi mişca foarte lejer. Sunt puse straturi, straturi de pene de struţ peste care sunt aplicate straturi din organza naturală", a descris Cătălin Botezatu rochia Robertei", a declarat Cătălin Botezatu despre creaţia sa.
La petrecere au participat peste 400 de invitaţii care au fost serviţi de peste 70 de chelneri. Meniul de nuntă a fost de tip bufet suedez ce a inclus, printre altele, caviar, somon, preparate frantuzeşti din pasăre, salate de crudităţi şi dulciuri rafinate. La final invitaţii s-au înfruptat dintr-un tort enorm de opt etaje.
"Tot meniul e fresh, de vară, de 40 de grade, ca lumea să nu se simtă nici îngreunată, nici să nu existe probleme de căldură, iar tortul de fresh, cu ciocolată şi fructul pasiunii", a spus Roberta Anastase.
Printre invitaşi s-au numărat Elena Udrea, Anca Boagiu şi Elena Băsescu.