Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a făcut parte din delegaţia Consiliului Judeţean Arad care a efectuat, în perioada 22-26 iunie 2013, o vizită de lucru în Provincia Duhok, Regiunea Autonomă Kurdistan din Republica Irak, privind consolidarea relaţiilor dintre cele două regiuni, atât în domeniul economic, cât şi cel academic.
Delegaţia arădeană, care a fost însoţită pe tot parcursul vizitei de Fattah Tamar Ramadan, guvernatorului provinciei Duhok, a avut întâlniri cu Nechirvan Barzani, primul ministru al Regiunii Autonome Kurdistan, miniştri şi conducerile Universităţilor Duhok, Zakho şi Nawros din Kurdistan.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost reprezentată de conf. univ. dr. Antoanela Naaji, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale şi lector univ. dr. Horaţiu Papiu, şeful Biroului studenţi străini, care au transmis, în cadrul întâlnirilor academice şi economice, salutul d-nei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG şi a d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii. Delegaţia UVVG a înmânat, în numele conducerii Universităţii arădene, guvernatorului provinciei Duhok, dl. Fattah Tamar Ramadan, care a vizitat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în luna mai din acest an, Placheta UVVG.
Conf. univ. dr. Antoanela Naaji, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „În urma vizitelor la Universitatea Duhok, Universitatea Zakho şi Universitatea Nawros, unde am fost primiţi de preşedinţii şi vicepreşedinţii celor trei universităţi, au fost identificate mai multe domenii de colaborare în cercetarea biologică şi medicală, dar şi a schimburilor de cadre didactice şi studenţi, în toate domeniile de interes comun. De asemenea, s-au pus bazele unor proiecte de colaborare în domeniul ştiinţelor exacte