Preşedintele Traian Băsescu ar putea efectua o vizită la Chişinău la 17 iulie, la invitaţia omologului său din R Moldova, Nicolae Timofti. Dacă nu cumva cel din urmă alege să se opereze din nou.
Traian Băsescu va avea întrevederi cu Nicolae Timofti, cu preşedintele Parlamentului Igor Corman, cu premierul Iurie Leancă, dar şi cu alţi lideri politici, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei de la Chişinău, Vlad Ţurcanu.
Traian Băsescu urma să meargă la Chişinău la 1 februarie, dar vizita a fost contramandată din cauza stării de sănătate lui Nicolae Timofti, care brusc s-a internat în spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale minore, care nu necesita urgenţă. Traian Băsescu a fost invitat în Republica Moldova de către Nicolae Timofti, în timpul unei vizite a acestuia la Bucureşti în aprilie 2012.