Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asesoft merge în Europa. Campionii vor juca în EuroCup

Publicat in Actualitatea prahoveană, luni 1 iulie 2013 ·

ULEB a hotărât extinderea formatului EuroCup pentru sezonul viitor, astfel că, în noua schemă întră şi campioana României, CSU Ploieşti.

Alb-albaştrii au dat curs invitaţiei făcute de forul european şi va evolua în cea de-a doua competiţie continentală.

„Suntem nespus de încântaţi că ULEB cântăreşte în mod obiectiv performanţele interne şi felul în care echipa noastră s-a comportat în întrecerile europene. În ultima săptămână ne-am axat exclusiv asupra completării dosarului de înscriere. Suntem campionii en-titre ai României şi vrem să reprezentăm Liga Naţională la cel mai înalt nivel", a declarat preşedintele executiv al CSU Asesoft, Ionuţ Georgescu.

Ploieşti sau Bucureşti

În cazul în care Sala Olimpia din Ploieşti va fi gata în termenul stabilit, adică la începutul toamnei, Asesoft va disputa aici partidele de pe teren propriu. Dacă nu, în sala clubului Dinamo, care are o capacitate de 2.600 de locuri. „Ne dorim să revenim la Ploieşti printr-un meci în EuroCup şi, astfel, să le mulţumim suporterilor noştri pentru cei doi ani în care au făcut naveta, în mod constant, la Brazi. Atât Sala Olimpia, cât şi nouă arenă a clubului Dinamo au primit undă verde din partea ULEB, totul depinde de felul în care se vor concretiza lucrările de renovare la Ploieşti", a completat Ionuţ Georgescu.

Sistem competiţional

Deţinătoarea EuroCup este Lokomotiv Kuban Krasnodar, Lokomotiv Rostov, pe care CSU Asesoft a învins-o, în 2005, în finala FIBA Europe Cup. Cele 48 de echipe din sezonul 2013-2014 al EuroCup vor fi împărţite în două conferinţe, după criterii geografice, în total rezultând 8 grupe de câte 6 formaţii. Primele 3 clasate din fiecare serie vor avansa în şaisprezecimile întrecerii, alături de alte 8 echipe provenite de pe tabloul Euroligii. Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc la începutul lunii octombrie, prima etapă urmând să se disput

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbat reţinut pentru 24 de ore în Dolj, după ce şi-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol / Femeia a reuşit să fugă şi să sune la 112

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce şi-a agresat partenera, cetăţean spaniol, şi a ameninţat-o cu un pistol. Femeia a reuşit să fugă şi să sune la

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 55 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 22 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°