Asociația Tango Timișoara organizează în perioada iulie – octombrie proiectul “Tango Cultura”, care va aduce în prim plan cultura tangoului argentinan în viața culturală timișoreană. Putem îndrăzni a spune că Tango Timișoara declanșează o infuzie de culoare atipica peisajului citadin, prin puterea dansului.
În data de 3 iulie, începând cu ora 19.00 în incinta Cafe Text Bastion, va avea loc lansarea proiectului “Tango Cultura”.
În cadrul evenimentului de lansare vor participa ca invitați Drumitru Mihaica- creator pantofi de tango; Ildi Biro- creator vestimentar și Ștefan Andronache- fotograf profesionist. Invitații vor împărtăși publicului parte din schimbările generate în viața lor personală de către această cultură a dansului, cât și influența pe care o aduce asupra vieții lor profesionale.
“Tango Cultura” își propune să demonstreze că tangoul argentinian este accesibil tuturor, indiferent de vârstă, sex sau rasă, chiar mai mult: tangoul este o modalitate de socializare, de schimbare al stilului de viață și de comunicare liberă prin mișcare.
Scopul proiectul este acela de a prezenta tangoul asemenea unei culturi a comunicării și a artei, al unui mod de viață sau al unui catalizator al schimbărilor.
Întalnirile vor avea loc săptămânal, toți iubitorii artelor frumoase fiind invitați să participe. Intrarea este liberă.
Despre Tango Timişoara. Asociația Tango Timișoara s-a înființat în octombrie 2012, ca o consecință a 3 ani de muncă și asimilare a culturii tangoului argentinian. Asociația se ghidează după deviza „Once you Tango, you Tango forever!”, iar misiunea membrilor fondatori este foarte simplă-„Să fie tango!”.
Dacă ar fi să întrebăm membrii asociației cum se poate defini El Tango, răspunsul, cel mai probabil, ar fi: „Tango înseamnă emoție, miros, culoare, dinamică, echilibru și depășiri. Tango înseamnă cultură.”
Asoc