Fosta mare handbalistă, aflată la debutul în antrenorat, a condus aseară primul antrenament al echipei SCM Craiova. Obiectivul anunţat de Carmen Amariei este accederea în primele opt locuri, adică în play-off-ul Ligii Naţionale.
Carmen Amariei, noua antrenoare a echipei feminine de handbal SCM Craiova, şi-a intrat ieri în pâine. La prânz, fosta mare jucătoare, dublă câştigătoare a Ligii Campionilor, a vorbit, în cadrul unei conferinţe de presă, despre componenţa lotului, obiectivul şi programul echipei până la debutul campionatului, la începutul lunii septembrie.
Dincă şi Nechita
vor performanţă
Amariei, care şi-a încheiat cariera chiar la SCM Craiova, în această primăvară, după o accidentare la umăr, nu a venit singură la întâlnirea cu mass-media, ci însoţită de două jucătoare noi, ambele de lot naţional, Nicoleta Dincă (extremă stângă, a evoluat ultima dată la „U“ Jolidon Cluj) şi Mirela Nechita (portar, sosită de la Dunărea Brăila). „Am ales Craiova pentru că vrem performanţă alături de SCM Craiova. Am venit şi pentru Carmen Amariei“, a spus slătineanca Nicoleta Dincă, medaliată cu bronz în sezonul trecut cu echipa „U“ Jolidon Cluj. Şi Nechita a continuat în aceeaşi notă: „Am venit pentru performanţă, pentru că vrem să facem ceva frumos aici. Am lăsat fosta echipă care participă în Europa, dar nu este ceva imposibil nici aici. Îmi doresc să fiu repede plăcută şi să calc pe urmele lui Ildiko Barbu, un portar iubit la Craiova“.
Totodată, antrenoarea originară din Cluj şi-a prezentat şi staff-ul cu care va lucra, craioveanul Gabriel Bîrcină - antrenor secund şi Constanţa Florescu - organizator de competiţii. Amariei şi-ar dori şi un preparator fizic, aşa cum se întâmplă la echipele mari, şi sunt şanse ca acest rol să fie îndeplinit, ca voluntar, de fosta mare atletă Cristieana Cojocaru, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpic