La sfârşitul anilor '70, americanii descopereau posibilitatea de a folosi larvele din stupul de albine în alimentaţia umană, pentru încărcătura lor hrănitoare deosebită.
La ora aceea, în România, pe o linie de tradiţie de sute de ani, bătrânii apicultori storceau separat fagurii cu larve de trântori, spre a obţine "jintiţa" despre care spuneau că "este leac din bătrâni, aducător de sănătate şi putere". În multe locuri, prin Maramureş şi nordul Moldovei, jintiţa era considerată produs gospodăresc tipic medicinii populare. Vestitul dascăl apicultor Constantin Hristea relata cum pe la 1910, copil fiind, asista pe un prisăcar bătrân la obţinerea jintiţei, pe care o folosea în diferite afecţiuni ale oamenilor "suferinzi".
De la jintiţă, la Apilarnilul studiat în laborator
În acelaşi deceniu, în România, jintiţa, numită acum "Apilarnil", a fost recunoscută ca al optulea produs al stupului. În anii ce au urmat, s-au făcut studii numeroase şi detaliate asupra compoziţiei şi efectelor sale în laboratoare şi în clinici universitare. Un palier important din munca cu acest produs a fost dedicat copiilor, lucru mai puţin cunoscut azi. În mai multe clinici din Institutul de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş s-au aplicat tratamente cu apilarnil la copii, începând cu 1983.
* Despre malnutriţia protein-calorică a sugarilor şi copiilor mici se ştie că este o maladie complexă, cu multiple afectări organice şi funcţionale, dificil de recuperat. Când s-a administrat apilarnil, s-a corectat mai rapid malnutriţia, s-a stimulat creşterea în greutate, a crescut rezistenţa la infecţii. În toate stările de malnutriţie în care este necesară stimularea metabolismului general, s-a observat un efect anabolizant cu mare eficienţă. În plus nu au fost efecte secundare la sugari şi copii mici, nici la doze mari (800 mg/zi). Dimpotrivă, efectul cel ma
