Executivul va înfiinţa Direcţia Generală Antifraudă, care presupune o reformare din temelii a Fiscului, potrivit unei OUG apărute vineri în Monitorul Oficial. Aceasta va îngloba atribuţiile Direcţiei Generale a Vămilor, Gărzii Financiare, instituţii care dispar.
Înglobarea într-un singur organism a instituţiilor antifraudă era necesară, în opinia fiscaliştilor. Astfel devine clar cine se ocupă de lupta antievaziune şi cine de administrarea fiscală. „Nu era normal ca Garda Financiară să meargă la contributori şi să verifice dacă au sau nu case de marcat”, a spus pentru EVZ Anişoara Badiu, consultant fiscal. Potrivit Ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, lupta antievaziune va fi coordonată pe viitor la nivel regional, nu din fiecare birou local al ANAF, ca în prezent.
Verificarea datelor
Cum vor fi selectate firmele cu potenţial evazionist? „Dacă există scăderi importante de cifră de afaceri sau de profit, ar trebui să existe un semnal de alarmă”, a mai spus Badiu. În schimb, remarcă aceasta, controalele de rutină ar trebui reduse. Controalele vor fi o dată la trei ani, în cazul micilor contribuabili şi o dată la cinci ani, în cazul celor mari, a spus Chiţoiu.
Atribuţiile noului ANAF vor fi de a verifica respectarea reglementărilor legale şi de a dispune măsuri de recuperare a prejudiciului ori de câte ori există pericolul ca debitorul să încerce să îşi ascundă patrimoniul. De asemenea, va putea confisca bunurile al căror transport, depozitare, desfacere este ilicită. Va putea face şi verificări pentru prevenirea şi descoperirea faptelor de fraudă şi evaziune fiscală şi vamală