Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut luni,1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la examenul de Bacalaureat 2013. Unii candidaţi au avut versiuni uluitoare despre examenul de Bac de azi: fie n-au citit decât primul subiect, fie au scris ”ceva sinonime”, fie chiar au întârziat trei ore la examen.
Povestea dascălilor care formează elevi eminenţi
Viorica Moşescu, profesor de fizică şi director al Colegiului Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci”: Conduce liceul pe care l-a şi absolvit
De 23 de ani, Viorica Moşescu îi învaţă pe elevii Colegiului Naţional „Gh. M. Murgoci" tainele fizicii. De-a lungul vremii, prin mâinle sale au trecut mii de elevi. Născută. la12 ianuarie 1965 în Brăila, Viorica Moşescu a absolvit Universitatea Bucureşti, Facultatea de Fizică, Masterat în „Management financiar şi administraţie public”.
Este profesor de fizică şi directorul Colegiului Naţional „Gh. M. Murgoci". De 20 de ani, viaţa ei se întrepătrunde cu existenţa Colegiului Naţional „Gh. M. Murgoci". Practic, istoria şi evoluţia renumitului colegiu brăilean se împleteşte de două decenii cu activitatea didactică a profesoarei Viorica Moşescu. I-au trecut prin mână atâtea şi atâtea generaţii de elevi, iar satisfacţiile pe care le-a avut de-a lungul vremii nu pot fi descrise în cuvinte.
Candidaţii la examenul de Bacalaureat la Limba Romana, proba scrisa, din Caraş-Severin au ieşit din săli abia după expirarea timpului oficial de lucru
Aproape nu există zi pentru Bianca Sasu să nu ia pampoanele în mână, sau cel puţin să nu le privească. Astăzi a fost, însă, una din zilele în care nu a avut timp pentru ele.
După ce a cochetat cu gimnastica ritmică, Bianca Sasu şi-a descoperit vocaţia într-o echipă de majorete. Şi nu orice fel de majorete, ci majorete tradiţionale,cu pom-poni. A câştigat zeci de c