Românii mănâncă puţin şi scump în comparaţie cu ceilalţi europeni. În coşul nostru de consum, alimentele ocupă o pondere de 32%. Procentaj mult peste cel din Cehia (17,77%), Polonia (20,07%), Ungaria (20,1%), sau Lituania (25,29%). Şi dublu faţă de media UE-27, de 15,41%!
E clar ce s-ar întâmpla dacă salariile ar fi de 650 de euro, ca în Polonia, şi nu de 380 de euro ca la noi: alimentele ar reprezenta sub un sfert din coş, nu o treime. Cu alte cuvinte, preţul alimentelor este de circa 120 de euro lunar în ambele ţări, iar discrepanţa vine din diferenţa de venituri. Dar aici apare o întrebare: putem majora salariile peste noapte la 650 de euro, fără să ţinem seama de câştigurile de productivitate? Pe termen foarte scurt, în preajma alegerilor, se poate. Numai că apoi vine inflaţia să aducă puterea de cumpărare din locul de unde a plecat.
Ca să fim mai expliciţi, deşi românii încasează lefuri de 380 de euro lunar, atunci când vine vorba de preţuri se vede că ele nu sunt departe de cele ale unor ţări unde angajaţii primesc salarii duble. Iar dacă ne uităm doar la preţul alimentelor observăm chiar că sunt mai mari. În Polonia acesta reprezintă 61% din media UE, la noi 67%.
Iar nivelul productivităţii oferă explicaţia. În timp ce noi - cu o productivitate care reprezintă jumătate din media UE - cheltuim o treime din bani pe alimente, polonezii au ajuns la trei sferturi din productivitatea comunitară şi îşi permit să aloce sub un sfert din venituri pe mâncare.
Dar, din păcate, de fiecare dată când în România se vorbeşte de productivitate cei care observă că-i redusă omit să spună şi de ce. Uită să semnalaze că, la noi, competiţia politică s-a amplificat permanent în dauna celei economice. Că politicul deposedează economicul de o cantitate din ce în ce mai mare de resurse pe care le direcţionează spre zonele unde are interes, lă
