Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începând de astăzi, crește substanțial pragul la care instituțiile publice pot face achiziții fără licitație

Publicat in Cotidianul, luni 1 iulie 2013 ·

Pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu 1 iulie 2013.

Majorarea substanţială a limitei valorice pentru achiziţiile directe a fost pregătită atât de fostul Guvern Boc, cât şi de actualul Executiv, dar decizia a fost de fiecare dată amânată, pe fondul criticilor publice. De această dată ridicarea pragului a fost aprobată în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorităţilor naţionale la o ordonanţă aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut privind modificarea sistemului de achiziţii publice, şi a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu, urmând să fie aplicată începând cu luna iulie a acestui an. La finele anului trecut, înainte de aprobarea acestei ordonanţe, Guvernul a anunţat oficial că ia în calcul majorarea pragului la achiziţiile directe, de la 15.000 euro la 30.000 euro, dar a renunţat pe fondul criticilor publice.

Intenţia Guvernului de a dubla pragul achiziţiilor directe a fost anunţată de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Vlădescu, cu argumentul că majorarea pragului de achiziţii directe va permite "flexibilizarea procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică, având în vedere şi gradul scăzut de absorbţie a fondurilor europene". Exact acelaşi argument a fost folosit şi de către deputaţii care au introdus acest amendament în ordonanţa Guvernului.

Majorarea pragului de achiziţii directe a fost pregătită şi de fostul Guvern Boc, dar proiectul a fost abandonat după ce a devenit public şi a generat critici din partea reprezentanţilor PS

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 37 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 50 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cristian Mustaţă, BCR: Anul trecut am avut peste 1 mil. de produse achiziţionate prin George 100% digital. Recent am introdus un modul de analiză a cheltuielilor şi doar într-o lună vedem sute de mii de utilizatori care urmăresc evoluţia cheltuielilor, sparte pe diferite categorii

Mediafax acum 23 minute
Anul trecut aplicaţia BCR, George, a avut peste 1 milion de produse achiziţionate 100% digital, în timp ce noua funcţionalitate introdusă recent, un modul de analiză a cheltuielilor, a stârnit interesul a sute de mii de utilizatori într-o lună, a sp

Istvan Kovacs, delegat la meciul Slovenia - Serbia, de la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Arbitrul Istvan Kovacs va conduce la centru meciul Slovenia - Serbia, programat, joi, de la ora 16, în grupa C de la Euro-2024. Kovacs va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. Rezervă va fi norvegianul Espen Eskas. În Ca

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°