Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Ar fi mai prudent să se organizeze referendumul constituţional când pragul este de 30%

Publicat in Mediafax, luni 1 iulie 2013 ·

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, luni, că, din punct de vedere politic şi practic ar fi mai prudent să se organizeze un referendum constituţional atunci când pragul de validare va fi de 30 la sută.

"Cred că politic şi practic ar fi mai prudent să avem un referendum atunci când pragul va fi de 30 la sută, pentru că şi la un prag de 30 la sută ar trebui să vină 5,5 milioane de români să voteze referendumul. Chiar şi aşa nu este o cifră uşor de atins", a afirmat el.

El a făcut aceste declaraţii, întrebat dacă personal optează pentru un referendum cu prag de validare de 50 la sută organizat înainte de expirarea termenului de un an stabilit de Curtea Constituţională sau unul cu prag de 30 la sută după acest termen.

Parlamentarul a subliniat că participarea a nouă milioane de români la vot pentru modificarea Constituţiei este "un obiectiv extrem de greu de atins, dacă nu imposibil".

"De aceea, evident, conducerea USL va trebui să ia o decizie după anunţul acestui an sabatic pe care Curtea Constituţională ni l-a introdus în dezbaterea cu privire la referendum. Ţineţi minte că la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut pentru USL au votat 4,3 milioane de români. Deci, pe lângă votanţii USL, dacă ar veni toţi la vot la referendum, ar trebui să mai găsim încă un milion şi ceva de cetăţeni care să vină să îşi exprime opinia la referendum", a menţionat Mircea Geoană.

El a adăugat că riscul ca şi la 30 la sută să nu treacă referendumul este destul de important, în condiţiile în care acest subiect a devenit unul de profundă divizare politică în loc să fie un efort de unificare la nivel politic şi de opinie publică, când "biserica sau nu ştiu ce fel de minorităţi încearcă să se anihileze reciproc".

Dacă ar fi să recomand sau să sugerez o atitudine, cred că riscul de a nu valida referendumul este mai mare decât riscul de a amâ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a primit azi o veste URIAȘĂ de la Comisia Europeană cu privire la Schengen: „Urmează decizia oficială”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că România va aparține pe deplin spațiului Schengen.

Ciolacu a discutat cu Viktor Orban România va reuși o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 1 ianuarie, România și Ungaria vor intra împreună în spațiul Schengen, începând cu prima zi a anului viitor. Din 31 martie, România și Bulgaria au intrat în spațiul Schengen doar cu frontierele aeriene și maritime. De la 1 ianuar

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 32 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

George Simion a votat la alegerile prezidenţiale. Ce a trasmis candidatul la ieşirea de la urne

Mediafax acum 58 minute
Alegerile prezidenţiale pentru românii din diaspora au început vineri şi se desfăşoară pe parcursul a trei zile. George Simion a votat vineri la Consulatul României din Roma şi a încurajat românii să meargă la vot.

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum o ora
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Electrica şi compania Esyasoft din Abu Dhabi înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor electrice

News.ro acum o ora
Grupul Electrica şi Grupul Esyasoft (din Abu Dhabi), specializat în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei end-to-end, prin tehnologii Smartgrid, înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitali

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum o ora
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Recomandări pentru şoferi ale poliţiştilor rutieri, în contextul codului roşu de viscol puternic şi ninsori abundente din unele zone ale ţării

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii rutieri le fac şoferilor o serie de recomandări atunci când pleacă la drum, în contextul avertizărilor meteorologice de viscol puternic şi ninsori abundente în mare parte din ţară. Astfel, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum 3 ore
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Orban: Conform planurilor, de la 1 ianuarie voi putea conduce până la Bucureşti fără vreun control

Mediafax acum o ora
România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Schengen. Decizia finală va fi luată la Bruxelles pe 12 decembrie. Premierul Ungariei: Libera circulaţie între Budapesta şi Bucureşti ar putea începe din 1 ianuarie.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/4°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°