Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu spune că scăderea dobânzilor la creditele acordate de bănci s-ar putea vedea în această vară

Publicat in Curierul, marți 2 iulie 2013 ·

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că scăderea dobânzilor la unele credite acordate de bănci se va observa în această vară, după ce banca centrală a redus ieri dobânda de politică monetară de la 5,25% la 5%, citează Mediafax. "Banca Naţională a dat semnalul pentru reducerea dobânzilor la credite. Cred că este şi o chestiune de încredere, adică băncile trebuie să vadă că această tendinţă este de durată, nu este una accidentală. Şi prin faptul că, pe de o parte, de mai multe luni dobânzile pe piaţa monetară sunt sub 5,25%, iar pe de altă parte, acum coborând şi dobânda de politică monetară, inclusiv acest comunicat (comunicatul detaliat după şedinţa Consiliului de Administraţie al BNR - n.r.), care are un accent pe mesajul pozitiv pe care-l dăm sistemului bancar, mediului de afaceri şi publicului din România, eu cred că transmisia ar trebui să se facă destul de repede", a declarat ieri Isărescu într-un briefing de presă după şedinţa CA.

El a arătat că BNR nu poate impune băncilor să reducă dobânzile la credite, iar fiecare bancă are o autonomie, o gestiune, fiecare îşi face calculele de armonizare necesare. "Pe de altă parte, nici nu este bine să impui un trend dacă acesta nu este validat de către piaţă. Eu cred că băncile au început deja să-şi facă socotelile şi fiecare va adopta o strategie, care va pune la socoteală şi pe unde are dobânzile la depozitele bancare, ratele de dobândă la diversele categorii de credite", a spus Isărescu.

Guvernatorul a menţionat că există cel puţin patru-şase categorii de credite, iar la unele ratele dobânzilor sunt sub 10%. "Eu cred că în vara asta, în ciuda concediului, se va vedea destul de concret. Din datele pe care le am eu, la câteva bănci deja s-a observat reducerea ratelor de dobândă la unele credite", a afirmat şeful băncii centrale.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că scăderea dobânzilor

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 26 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°