Absolvenţii clasei a XII-a au susţinut luni,1 iulie, proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la examenul de Bacalaureat 2013. Adevarul.ro va publica, luni, rezolvarea subiectelor la Bac 2013, pe care le va rezolva şi dezbate împreună cu profesori şi candidaţi la examenul de maturitate.
Examenul de Bacalaureat 2013 a continuat luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română, la care au fost aşteptaţi să participe 3.118 elevi din judeţul Buzău. Subiectele la Bac 2013 sunt publicate pe adevarul.ro, rezolvate şi dezbătute în direct, în mai multe emisiuni dedicate examenului de Bacalaureat 2013, cu profesori. Emisiunile despre proba scrisă la Limba şi Literatura Română la Bac 2013 sunt transmise luni, 1 iulie, pe adevarul.ro, începând cu orele 10.00, 12.00 şi 15.00, şi vor putea fi urmarite in direct pe site-ul adevarul.ro. Totodată, emisiunile cu specialiştii în Educaţie vor putea fi urmărite la orice oră de cititorii adevarul.ro, fiind păstrate în arhiva site-ului.
La examenele de Bacalaureat s-au înscris doar 3.118 liceeni din promoţia 2013. Ceva mai determinaţi şi curajoşi s-au dovedit candidaţii nepromovaţi anii trecuţi: 623 de absolvenţi din promoţiile anterioare îşi încearcă norocul la sesiunea din această vară.
Elevii Colegiului ”B.P. Hasdeu” au început să iasă din sălile de examen, după ora 11.30, cu zâmbetul pe buze. Radu Dumitrache a terminat profilul real şi s-a numărat printre elevii care au rezolvat cu maximă promptitudine cele trei subiecte primite la examen. ”Subiectul întâi a fost un text epic din George Călinescu, întrebări destul de simple. La al doilea subiect a trebuit să arătăm punctul nostru de vedere faţă de alegerea unui model în viaţă iar la subiectul trei a trebuit să prezentăm cum se reflectă tema şi viziunea unui autor, a trebuit să alegem între Ion Barbu, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga.