Destinul lui a fost “să bată pârtie pe zăpada neatinsă”

Decanul de vârstă al alpiniştilor români, Walter Kargel, a împlinit 90 de ani. Omul al cărui destin a fost “să bată pârtie pe zăpada neatinsă” şi-a primit prietenii într-un apartament din Drumul Taberei, lăsând să-i alunece din mână bastonul pe care se sprijină de 22 de ani. Ca-n toate reveriile lui, Bucureştiul torid a fost estompat de culmile Carpaţilor – care i-au fost mereu mai dragi decât Alpii, Caucazul sau lanţul muntos nord-american, pe care a urcat, de asemenea. Omul care a făcut istorie în alpinismul românesc poartă în ochi cerul munţilor pe care-i iubeşte.

Primele explorări

Cea mai veche amintire a lui Walter Kargel e dintr-o după-amiază de început de primavară. Avea 3-4 ani. Plecase cu familia la Şosea, făcând cu trăsura drumul până la Vila Minovici; acolo, luase drumul pe jos, de-a lungul căii ferate pe la Gara Mogoşoaia (Băneasa) apoi pe lângă gheţăria naturală de la Herăstrau, pe la Vechiul Bordei, pe Şoseaua Jianu (Aviatorilor), terminând la Capul Podului (Piaţa Victoriei).

Îmi imaginez că toate marile expediţii vor fi avut această primă scânteie, la pas, într-o plimbare, o aparent banală  recunoaştere  a lumii din imediata vecinătate. Lui Walter Kargel - la 90 de ani el este decanul de vârstă al alpiniştilor români în viaţă - prima călăuză i-a fost tatăl. De mână cu el, a trăit primele emoţii la întâlnirea cu muntele: Măgura Codlei, paădurea cu baia saşilor, mocănitţa... apoi, la 10 ani, ascensiunea de la Buşteni la cantonul Schiel, dimineaţa în care a descoperit parfumul de jnepeni, de rododendron şi de viorele albastre, coborârea în pantaloni scurţi la Sinaia... “Născut, crescut şi trăit în Bucureşti - îşi aminteşte el - pentru tata muntele era sinonim cu Bucegii. Vara, din când în când, îşi făcea rucascul şi pleca la una dintre cele cinci cabane: Schiel, Peştera, Bo