Fostul deputat PNL Gigi Becali se impaca foarte greu cu regimul de detentie. Pe langa luxul cu care era obisnuit, cel mai mult ii lipseste branza, asa ca a cerut voie sa si-o prepare singur.
In plus, latifundiarul vrea sa mute altarul bisericutei din Penitenciarul Rahova exact, dar exact in locul unde ar trebui sa fie.
Dupa ce si-a cheltuit intreaga suma saptamanala la care are dreptul in calitate de detinut (350 de lei) pe lapte "Luzu" (de fapt Zuzu) cu speranta ca, daca ii va cinsti pe noii sai colegi, comisiile de eliberare conditionata vor fi mai ingaduitoare cu el, Gigi Becali a cerut conducerii inchisorii sa il lase sa isi faca branza in celula, dezvaluie Gazeta Sporturilor in editia tiparita.
Condamnatii nu au voie sa primeasca produse lactate de la vizitatori, asa ca fostul europarlamentar duce dorul portiei zilnice de branza. Din nefericire pentru el (dar din fericire pentru colegii de celula care si asa trebuie sa indure mirosurile specifice unei inchisori supraaglomerate pe timp de canicula), s-a lovit de un refuz categoric din partea conducerii Penitenciarului Jilava.
Tot cu gandul la libertate, fostul liberal ajuns in spatele gratiilor a promis ca va face pe dracu'n patru sa iasa mai repede. Nu doar ca va renova si moderniza cele doua inchisori de la marginea Capitalei prin care a trecut (Rahova si Jilava), dar va si reconstrui, pe banii lui, acolo unde se cuvine altarul Bisericii din Curtea penitenciarului Rahova care, dupa cum a constatat el mergand la toate slujbele cat timp a stat inchis, nu este pozitionat fix catre Rasarit!
Poate de aia nu i-or fi fost ascultate rugile, judecatorii pedepsindu-l suplimentar cu inca 6 luni de detentie...
Cat timp avocatii lui Becali si calugarii de la Muntele Athos isi storc imaginatia cum sa faca sa il scape mai repede, deja se fac pariuri: care