Ministrul Mediului, Rovana Plumb, participă, marţi, alături de alţi oficiali, reprezentanţi ai companiilor şi ai autorităţilor locale implicaţi în gestionarea problemelor de mediu, la conferinţa "Viitorul Mediului", organizată de Gândul, începând cu ora 10.00, la Hotelul Radisson Blu - sala Atlas.
Colectarea, reciclarea şi tratarea deşeurilor reprezintă o prioritate şi se regăseşte şi în angajamentele asumate de România faţă de Uniunea Europeană. Viitorul mediului în care trăim şi în care vor trăi şi copiii noştri depinde de noi: atât persoane fizice, cât şi juridice. Gândul propune un dialog deschis între autorităţile competente şi toţi cei interesaţi în acest domeniu.
Proiectele actuale de mediu, dar şi cele viitoare vor fi dezbătute de către lectorii invitaţi: Rovana PLUMB - Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice; Mihail FÂCĂ - Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului; Florin DIACONU - Comisar General, Garda Naţională de Mediu; Mihai ROHAN - Preşedintele CIROM; Sorin Cristian POPESCU - Director General Eco-Rom Ambalaje; Ciprian GHIOC - Director General POS MEDIU; Ilie BRIE – Preşedinte CEDD (Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă) şi Gabriel MOICEANU - Preşedintele Reţelei Naţionale a Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară din Domeniul Managementului Deşeurilor şi Director Executiv ADI Servasal Argeş, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Moderatorul conferinţei este Claudiu PÂNDARU – director editorial.
La conferinţă vor fi dezbătute următoarele teme: Programele gestionate de Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Priorităţile pentru 2013; Proiecte speciale: “Delta Văcăreşti”, “Viitorul e Azi”, “Mănâncă, Gândeşte, Economiseşte”, etc.; Protecţia Mediului - evaluarea impactului proiectelor şi programelor aflate în derulare; Controalele Gărzii Naţionale de Mediu în privinţa deşeu