Castelul Corvinilor din Hunedoara este unul dintre edificiile de basm din lume, potrivit unui clasament realizat de Huffington Post. Castelul din România se numără printre cele 10 palate "de poveste" prezentate de publicaţia americană.
În topul alcătuit de Huffington Post se mai află şi castelul Leslie din Glaslough (Irlanda), castelele Neuschwanstein şi Hohenschwangau din Germania, castelul din Sussex (Marea Britanie), castelul Eltz din Germania şi castelul Lichtenstein din Baden-Württemberg.
Unicitatea Castelului de la Hunedoara constă în gradul înalt de reprezentativitate pentru arhitectura militară din sud-estul Europei secolului XV. Edificiul întruneşte cele mai dezvoltate elemente de arhitectură civilă.
Palatul Mare este o construcţie de inspiraţie franceză, unică în spaţiul dominat de regatul maghiar în acea perioadă, ilustrând măreţia unei mari familii, cea a Hunedoreştilor, capabilă să împrumute modele arhitecturale dintr-un spaţiu care găzduieşte una dintre cele mai strălucite civilizaţii medievale: Franţa, se arată pe site-ul Castelului Corvinilor.
La castelul Corvinilor au fost realizate mai multe producţii cinematografice, între care şi pelicula "Ghost Rider 2", cu Nicolas Cage în rolul principal.
Citeşte mai multe despre: Castelul Corvinilor castele de basm castelul din Sussex castelul Leslie din Glaslough castelul Lichtenstein
Castelul Corvinilor din Hunedoara este unul dintre edificiile de basm din lume, potrivit unui clasament realizat de Huffington Post. Castelul din România se numără printre cele 10 palate "de poveste" prezentate de publicaţia americană.
În topul alcătuit de Huffington Post se mai află şi castelul Leslie din Glaslough (Irlanda), castelele Neuschwanstein şi Hohenschwangau din Germania, castelul din Sussex (Marea Bri