IAȘI. Pe parcursul lunii iunie, poliţiştii locali din cadul Serviciului Control Urbanism au continuat verificările privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi urbanismul. În perioada de referinţă, în urma controalelor desfăşurate, polițiștii locali au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 21.000 lei. Sancţionarea persoanelor s-a impus ca urmare a verificării a 294 de autorizaţii de construire, cu peste o sută faţă de luna precedentă. De asemenea, poliţiştii locali au procedat la somarea a peste 216 de persoane ca în cel mai scurt timp să se prezinte la sediul Poliţiei Locale, în vederea prezentării autorizaţiilor pentru construcţiile demarate.
”În perioada de referinţă, lucrătorii instituţiei noastre au soluţionat 180 de sesizări primite din partea cetăţenilor cu privire la amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu 80 mai multe faţă de luna mai”, a spus Daniel Ungureanu.
Numita H. M., în calitate de proprietar, a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 4.000 lei, conform Legii nr. 50/1991, deoarece a executat lucrări de construire a unui imobil, în zona Cârlig, prevăzut cu demisol, parter şi mansardă, precum şi împrejmuire, fără a deţine autorizaţie în acest sens. În plus, a fost somată să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru.
La rândul său, un alt proprietar a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, conform Legii nr. 50/1991, deoarece a demarat lucrări de construire a unui imobil şi anexe gospodăreşti în zona Ţicău, fără a deţine autorizaţie în acest sens. În plus, a fost somat să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire dacă condiţiile urbanistice permit acest lucru, iar în caz contrar aducerea construcţiei la forma autorizată.
IAȘI. Pe par