Vara aceasta, vor fi finalizate lucrările de amploare derulate de Tetkron în zona cartierului Astra. Practic, întreaga reţea de transport şi distribuţie din acest cartier va fi refăcută, iar conducerea furnizorului susţine că nu vor mai exista pierderi pe reţea. Prima investiţie de amploare a vizat construcţia unei noi magistrale paralelă cu strada Crinului care porneşte din zona Şcolii Generale nr. 11 şi ajunge aproape de capătul prelungirii străzii Crinului, în Astra. Reţeaua are o lungime de 2 km, iar prin această magistrală întregul cartier Astra va fi alimentat cu energie termică direct de la sursa Bepco Nord, unde există motoare termice care produc în cogenerare.
Aproape 10 km de reţea nouă
Pentru ca energie termică să ajungă direct în casele braşovenilor din Astra toate cele 13 centrale termice de cartier vor fi transformate în puncte termice, urmând să fie interconectate. În acest sens, până acum, au fost efectuate o serie de lucrări de montare de echipamente în punctele termice, iar din primăvară au început şi lucrările la montarea conductelor. „Din reţeaua magistrală se fac trei racorduri, care pleacă spre punctele termice. Astfel, agentul termic va ajunge direct de la sursa Bepco Nord la blocurile din Astra, iar centralele rămân ca back-up, în cazul în care se produce o avarie. Până acum, se făcea alimentarea prin aceste centrale, care produceau energie termică cu gaz metan. Lucrările sun în grafic, iar abonaţii Tetkron nu sunt afectaţi de acestea. Ne cerem scuze de disconfortul creat pe timpul şantierului, dar odată cu finalizarea montării conductelor va fi reparat carosabilul şi se vor reface spaţiile verzi”, a precizat Adrian Dinulescu, directorul Tetkron.
În total, în cartierul Astra va fi construită o nouă reţea de 7,5 km, care va interconecta aceste centrale. Noua conductă va subtraversa B-dul Saturn şi Calea Bucureşti şi va ajun