Motto: „(...) Am să vă spun un lucru supărător: la noi s-a dezvoltat mai rău decât oricând hoţia, trişarea, minciuna, furtul! De la vlădică la opincă, toată lumea fură. Şi de aceea şi copiii fac la fel! Iar dacă nimeni nu mai are moralitate, nu mai au nici copiii. Ideea de a şmecheri e considerată nu doar normală, dar aproape o datorie. Copiii ăştia sigur că trişează, pentru că ei sunt necinstiţi din educaţie.“ Neagu Djuvara, istoric
Subiect de Bac la Istorie în 2012. Enunţ, sursa B: „(…) Rusia a fost înfrântă în bătălia de la Stănileşti (1711)“. Întrebare: „Numiţi bătălia precizată la sursa B“. Enunţ, sursa A: „(…) succesele armatelor imperiale în 1688 (...)“. Întrebare: „Precizaţi secolul la care se referă sursa A“.
Subiect de Bac la Română în 2013. „Numeşte câte un sinonim neologic pentru sensul din text al cuvintelor: «va zări» şi «obosită».“ „Explică rolul ghilimelelor în secvenţa: «La ce bun să-ţi spun, tot n-ai să crezi, tot n-ai să înţelegi...».“
De ce nu respectă românii valoarea, munca, de ce nu apreciază lucrurile obţinute cinstit? De ce sunt obişnuiţi să trişeze? Să nu respecte legile? Examenele pentru „Capacitate“ şi „Bacalaureat“ 2012 şi 2013 ne dau răspunsul: pentru că guvernanţii, Statul însuşi îi vor şi îi cultivă să fie aşa.
În urmă cu câţiva ani, când Daniel Funeriu, fostul ministru al Învăţământului, a introdus supravegherea video în sălile de examen la Capacitate şi la Bacalaureat, opoziţia de atunci, sprijinită de televiziunile aferente, a dat tribună tuturor neisprăviţilor, tuturor şmecheraşilor – mari şi mici – revoltaţi că, deodată, nu mai sunt lăsaţi să trişeze. Primul „Bac“ cu supraveghere video a fost un şoc pentru societatea românească: s-a descoperit atunci că peste 30 la sută dintre absolvenţi trişau, trecând examenele în mod necinstit! De la peste 75% rată de absolvire, procentajul a scăzut brusc sub 45%.