Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul legii de aplicare a Codului de procedură penală, aprobat de Camera Deputaţilor

Publicat in Romania TV, luni 1 iulie 2013 ·

Deputaţii au aprobat, luni, în sesiune extraordinară, cu 227 de voturi "pentru", 20 "împotrivă" şi 17 abţineri, proiectul legii de aplicare a Codului de procedură penală.

Deputaţii au dat votul final asupra acestui proiect de lege după ce au analizat timp de o oră articolele pe care nu au reuşit să le adopte în sesiunea ordinară, scrie Mediafax.

Articolele au fost aprobate în varianta propusă de Comisia juridică.

Marton Arpad (UDMR) a fost singurul deputat care şi-a susţinut amendamentele respinse de Comisia juridică, acestea fiind respinse şi de plen.

Camera Deputaţilor a adoptat forma adoptată de Comisia juridică la amendamentul Chiuariu, care îl modifică şi care prevede că judecătorul de cameră preliminară nu decide dacă trimite sau nu dosarul în judecare pe fond.

Amendamentul, în forma Comisiei juridice, a fost adoptat cu 201 voturi "pentru", 19 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.

Camera Deputaţilor votase, anterior, amendamentul senatorului PNL Tudor Chiuariu prin care judecătorii de cameră preliminară decid dacă dosarele sunt sau nu trimise în judecată pe fond.

Amendamentul formulat iniţial de Chiuariu avea următorul cuprins: "Competenţa judecătorului de cameră preliminară. Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia: verifică legalitatea şi aparenţa de temeinicie a trimiterii în judecată dispuse de procuror".

Acest amendament a fost iniţial aprobat de Comisia juridică a Camerei. Ulterior, Comisia juridică a scos din amendamentul lui Chiuariu sintagma "aparenţa de temeinicie", care era esenţa modificării propuse.

Astfel, amendamentul, în forma Comisiei, adoptat luni de plen, în sesiune extraordinară, are următorul conţinut: "Competenţa judecătorului de cameră preliminară. Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instan

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit bateristul trupei Direcția 5, Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet”

HotNews acum 12 ore
Trupa Direcția 5 a anunțat miercuri moartea bateristului Marius Keseri. „Am fost împreună 30 de ani. Îți mulțumim din suflet! RIP Marius Keseri”, a transmis trupa într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook. Formația nu a oferit, deocamdat

Licitaţii - 9 octombrie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 20.10.2025, ora 12.00, licitaţie deschisă cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare, pentru vânzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.r

O dublă a lui Mohamed Salah trimite Egiptul la Cupa Mondială din 2026

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala Egiptului s-a calificat miercuri la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după ce a învins Djibouti cu scorul de 3-0, la Casablanca. Este pentru a patra oară în istorie când Egiptul va particip

Viitură în județul Tulcea, între localitățile Nifon și Hamcearca! Circulație restricționată pe drumul DJ 222A

Ziua Constanta acum 5 ore
În aceste momente, circulația rutieră pe drumul național DJ222A, între localitățile Nifon și Hamcearca, este restricționată ca urmare a producerii unei viituri pe carosabil. Potrivit ISU delta Tulcea, la fața locului se află Serviciul Voluntar pentr

Premierul Ilie Bolojan - „Deciziile de astăzi ale Curții Constituționale ne permit să punem în aplicare încă două reforme importante“

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a transmis un mesaj după decizile Curții Constituționale. Premierul a menționat că deciziile de astăzi ale Curții Constituționale permit punerea în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de st

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în Bulgaria. Restricții de circulație din cauza codului roșu de ploi abundente

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că sunt preconizate restricționări ale circulației rutiere ca urmare a codurilor de atenționare meteorologică pen

Fără „steak” sau „burger” vegetal. Parlamentul European interzice folosirea termenilor pentru produsele fără carne

Gandul acum 6 ore
Miercuri, 8 octombrie, Parlamentul European a adoptat un text care interzice folosirea unor termeni ca „steak”, „cârnați” sau „hamburger” pentru produsele care nu conțin carne. Inițiativa, susținută de eurodeputații de dreapta, a fost aprobată cu 35

Trump ar putea călători în Orientul Mijlociu la sfârșitul săptămânii: „Există o șansă foarte bună, negocierile decurg foarte bine”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că ar putea merge în Orientul Mijlociu la sfârșitul acestei săptămâni, adăugând că negocierile indirecte dintre Israel și Hamas sunt „foarte aproape” de un rezultat și „merg foarte bine”, potrivit The Gu

Un nou manager interimar a fost desemnat la spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iași

Mediafax acum 11 ore
Anunțul a fost dat miercuri de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. „Am desemnat-o pe doamna doctor Veronica Leonte în funcția de manager interimar al Spitalului pentru Copii Sfânta Maria. Doamna Leonte este licențiată în medicină ș

Oana Ţoiu, despre întâlnirea Donald Trump-Nicușor Dan: Există posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului următor

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că a discutat cu secretarul de stat american, Marco Rubio, despre întâlnirea dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele Nicuşor Dan. ”Su

Vremea

București
acum

11°
joi

11°/17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/19°
Iasi
acum

12°
joi

10°/12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

10°/15°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/14°
sâm.

9°/12°
dum.

10°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/18°