Croaţia a aderat la Uniunea Europeană Foto: Reuters
Croaţia a devenit luni cel de-al 28-lea stat membru al UE, un eveniment “cu adevărat istoric”, după cum l-au catalogat liderii europeni, de pe urma căruia, aşa cum a declarat recent preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, într-un interviu pentru presa croată, va avea de câştigat atât fostul stat iugoslav, cât şi blocul comunitar.
Zeci de mii de persoane au aclamat luni, la ora locală 0.00 (1.00, ora României), aderarea la Uniunea Europeană (UE) a ţării lor, după 22 de ani de la proclamarea independenţei faţă de fosta Iugoslavie.
“Bine aţi venit în Uniunea Europeană”, a spus preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso mulţimii reunite la Zagreb, cu puţin timp înainte ca “Oda bucuriei” a lui Beethoven – imnul UE – să consacre integrarea Croaţiei ca al 28-lea stat membru al blocului european.
Noul stat membru are însă înainte o serie de provocări, de la problemele economice, până la cele care decurg din faptul că va trebui să protejeze cea mai lungă frontieră externă a UE, într-o regiune notorie pentru afluxul de imigranţi ilegali şi traficul de droguri sau arme, scrie Agerpres.
“Aderarea Croaţiei este un eveniment istoric, care readuce ţara în locul său de drept din inima Europei. Aştept cu nerăbdare contribuţia Croaţiei la UE, care va fi o poveste de succes, atât în beneficiul UE, cât şi al poporului croat şi al Europei de Sud-Est ca întreg”, a declarat recent Barroso într-un interviu pentru corespondenţii croaţi de la Bruxelles.
Şeful executivului comunitar a adăugat că ţara răvăşită de război cu două decenii în urmă este acum “o democraţie stabilă”, dar a precizat că “Croaţia va trebui să răspundă urgent unor provocări importante în ceea ce priveşte stimularea creşterii, consolidarea finanţelor publice, promovarea competitivităţii şi asigurarea stabilităţii fi