O generație nouă se exprimă acum altfel și statele, atît de versate în a perpetua practici ale stagnării, nu par a ține pasul.
In aceste zile abunda comentariile din presa internationala, care incearca sa gaseasca similitudini intre miscarile de protest, din ultima vreme, in diverse tari din lume. Cum se vede acest demers de la Washington? - Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.
Prima intrebare legitima este daca anul 2013 va ramine in istorie la fel ca 1848, sau 1968, sau 1989 - ani emblematici ai schimbarii - sau actiunile de-acum, in ciuda elementelor comune, nu au darul de a provoca transformari adinci. Fireste ca este prea devreme pentru un raspuns. Dar fapt este ca, in mai toate tarile despre care vorbim - Brazilia, Turcia, Egipt, Indonezia, Bulgaria, India - paturi sociale, care au fost intarite si maturizate prin dezvoltare economica sau democratizare - clasa de mijloc, tineri educati, intreprinzatori - isi vad sperantele diminuate, daca nu chiar dinamitate, de clase politice imbatrinite, inerte, corupte, lipsite de viziune.
Fireste ca 1989 - anul considerat inceputul sfirsitului comunismului - isi are lectiile sale, multe amare, in aceasta privinta. La scara istorica, in foarte putine momente, miscari revolutionare au drept consecinta imediata, altceva decit profitori ajunsi la putere, care dilueaza sau chiar denatureaza sensul initial al miscarii. Dar tot la scara istorica, mai devreme sau mai tirziu, miscari precum cele din anii citati au consecinte, provoaca schimbari, doar ca mai lente si pe trasee mai sinuoasedecit idealistii si-ar dori.
In cazul de fata, primavara araba a dus la o deschidere, e putin probabil ca ceva similar cu fostele dictaturi sa mai prinda cheag acolo. Singurele entitati care erau organizate sa preia puterea - asa cum s-a intimplat si in Estul Europei cu esaloane i
