Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna Runcu se mândreşte cu o nouă “achiziţie”

Publicat in Impact in Gorj, marți 2 iulie 2013 ·

Comuna Runcu are începând de ieri un Post de Jandarmi Montan. Postul de Jandarmi Ordine Publică Montan Runcu, este operaţional ca urmare a demersurilor iniţiate de către comanda Jandarmeriei Gorjene cu sprijinul autorităţilor locale şi îşi va desfăşura activitatea într-un spaţiu amenajat şi pus la dispoziţie de Primăria Runcu.

Şapte jandarmi vor lucra la noua structură de jandarmi montani şi vor constitui a doua subunitate de Jandarmerie Montană din judeţul Gorj, alături de cea existentă în Rânca, care a luat fiinţă în anul 2011. Postul Jandarmi Ordine Publică Montan Runcu va acţiona în zona cuprinsă în comuna Runcu precum şi pe traseele turistice din zona muntelui Vâlcan. Jandarmii montani din Runcu vor îndeplini misiunile specifice Jandarmeriei Române în localităţile rurale arondate şi vor avea în atenţie Zona turistică Valea Sohodolului. Pentru acest lucru jandarmii montani vor colabora cu structurile de poliţie din mediul rural, cu organele silvice din zona de responsabilitate precum şi cu autorităţile locale din zonă. „Era extrem de necesară înfiinţarea unui astfel de punct montan de jandarmi, mai ales că nu am avut posibilitatea de a înfiinţa Poliţia Comunitară din cauza lipsei de fonduri. Am făcut demersurile necesare pentru a putea înfiinţa un astfel de post montan de jandarmi care va veghea la liniştea şi siguranţa cetăţenilor”, a declarat Adi Câmpeanu, primarul comunei Runcu. Jandarmii vor avea ca misiuni prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zona montană Runcu, pe raza localităţilor din zona de responsabilitate, în ariile naturale protejate, precum şi pe traseele turistice. De asemenea vor asigura ordinea publică la activităţile care se desfăşoară în locuri publice în zona montană care implică aglomerări de persoane dar vor participa la căutarea, descoperirea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate în zona montană. „Misiunile jan

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 44 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°