Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce e creşterea salariului minim o veste proastă pentru români VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, luni 1 iulie 2013 ·

Vesti proaste pentru romîni. Ne asteapta un lant de scumpiri. Pentru inceput, chiar de astazi platim mai mult pentru gaze, si implicit in urmatoarea perioada vor creste preturile la alimente şi servicii. Tot de astăzi a fost majorat şi salariul minim pe economie, dar majorarea este una extrem de mica , salariul creste de la 750 la 800 de lei. Şi punctului de amendă pentru şoferi, creste de la 75 la 80 de lei. Paradoxal, creşterea salariilor poate determina alte scumpiri, spun specialiştii.

Majorarea preţului la gaze va avea un dublu impact negativ. Pe de o parte, facturile la utilităţi vor fi mai mari, iar pe de altă parte, preţurile alimentelor vor creşte. "În mod firesc atunci când se produce o creştere indiferent de cât de mică de salariu sau alte costuri, toţi comercianţii sar să mărească şi ei preţul", spune economistul Iosif Pop.

Vestea bună e că de azi a crescut şi salariul minim pe economie. Vezi ce spun despre majorare câţiva clujeni, în materialul video

Majorarea salariului minim pe economie vine concomitent cu creşteri la preţul gazelor, dar şi al alimentelor. Oamenii se aşteaptă la ce e mai rău. "E foarte greu pentru că ne aşteaptă o iarnă grea şi toate-s scumpe, toate, toate", spune o clujeancă. ""Se întâmplă lucru ăsta de ani de zile. Deci practic va creşte degeaba salariul", spune un clujean.

Deşi de la 1 iulie urmau să crească şi tarifele la energie, Autoritatea Naţională de Reglemetare în Domeniul Energiei a decis ca preţul pentru consumatorii finali să scadă, în medie, cu 1,3%.

Reporter: Anca Baciu

Imagine: Călin Fedeleş

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum o ora
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum 57 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum 3 ore
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Informația Harghitei acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°