Psihoterapeutul britanic Eunice Stagg, cu peste 22 de ani de experienţă în Terapia prin Joc (Play Therapy), le-a consolidat terapeuţilor români cunoştinţele despre această formă de terapie. Evenimentul face parte din programul "Să redescoperim şcoala", implementat de Asociaţia C4C – Communication for Community, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa.
În prima parte a evenimentului "Joaca, un nou drum către şcoala”, ce a avut loc sâmbătă, 29 iunie, la Bucureşti, Eunice a lucrat cu 8 copii cu dizabilităţi, beneficiari ai programului "Să redescoperim şcoala" şi părinţii acestora.
"Terapeutul este cel care creează un mediu sigur şi protejat, stabileşte şi menţine stadiul de desfăşurare. Nu da sfaturi şi nu judeca. Urmează copilul şi ghidează demersul terapeutic", a declarat Eunice Stagg.
În cea de-a doua parte a evenimentului, peste 50 de terapeuţi români (psihologi, profesori şcoli speciale, educatori, învăţători, coaches, etc.) au asistat la un workshop axat pe Play Therapy şi Sand Therapy.
Terapia prin joc este una dintre cele mai cunoscute forme de psihoterapie pentru copii bazată pe utilizarea jocului liber, nestructurat. Jocul reprezintă tipul principal de activitate al copiilor, prin care se pot exprima cel mai bine.
Terapia prin joc poate fi folosită în cazul următoarelor categorii de copii:
• copii cu probleme de comunicare;
• copii cu probleme de comportament;
• copii cu întârzieri în dezvoltare;
• copii cu probleme de adaptare socială;
• copii abuzaţi fizic şi emoţional;
• copii cu performanţe sociale, emoţionale şi intelectuale scăzute.
Integrare
“Să redescoperim şcoala” este un proiect derulat în perioada 1 martie 2011 – 28 februarie 2014 în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Muntenia, scopul fiind sprijinirea integrării sociale pe termen lung a tinerilor (preşcolari şi elevi)