Pentru al treilea an consecutiv și pentru a patra oară în cinci ani, Sabine Lisicki o elimină de la Wimbledon pe campioana din același an de la Roland Garros. Va putea Sabine să meargă până la capăt?
ncredibila serie de surprize de la Wimbledon continuă cu încă una uriașă: Sabine Lisicki a învins-o în optimile de finală pe Serena Williams, de cinci ori campioană la Londra, oprindu-i americancei seria de 34 de victorii consecutive. Lisicki a câștigat cu 6-2, 1-6, 6-4, în ceea ce este unul dintre cele mai neașteptate rezultate de la acest turneu, pe același palier cu eliminările lui Federer și Nadal.
Când am scris pe pagina noastră de Facebook, cu câteva ore înainte de meci, "Cum ar fi ca Sabine Lisicki s-o elimine pe Serena Williams", singurul argument în favoarea Sabinei era unul statistic. Tot statistica ne spunea însă că Serena Williams era pe valul unei serii de 34 de victorii consecutive. Încă una și ar fi egalat cea mai lungă serie de după 2000 încoace, record deținut de Venus. Câteva ore mai târziu, seria Serenei era istorie, iar zeii tenisului tocmai ce-și desăvârșiseră opera. Încă un rezultat cu efectele unei unde de șoc care cutremură Wimbledon 2013, un turneu nebun, nebun, nebun. Roger Federer sau Rafa Nadal au surprins cu toții prin eliminarea lor, însă niciunul dintre ei nu era un favorit al turneului atât de covărșitor precum era Serena în turneul fetelor. Cu atâtea victorii și turnee la rând, cu nimeni în stare să-i stea în cale, cu titlul de la Roland Garros recent câștigat pe ceea ce ar trebui să fie suprafața ei mai slabă, cine ar fi putut s-o bată pe Serena pe iarba pe care câștigase deja de cinci ori, plus un titlu olimpic?
Spuneam, în preview-ul zilei, despre sentimentul dominant printre analiștii de tenis, cum că, dacă există vreo jucătoare în stare s-o elimine pe Serena, aceea ar trebui să fie Sabine Lisicki. Iar jucătoar