Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoare emoţionantă trimisă de Principele Radu lui Szobi Cseh

Publicat in Ziarul Ring, marți 2 iulie 2013 ·

Aflat în continuare pe patul de spital din cauza afecţiunilor grave de care suferă, cascadorul Szobi Cseh a fost încurajat printr-o scrisoare emoţionantă de fostul său student de la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României.

Revenit de câteva zile la Spitalul Fundeni, de unde fusese transferat la o altă unitate medicală pentru efectuarea unor investigaţii specifice, cascadorul Szobi Cseh luptă în continuare cu cancerul. „Mi-a fost găsit un virus în sânge, care mi-a atacat rinichii. Medicii de aici, de la Fundeni, au decis să mă transfere, iar la celălalt spital au reuşit să rezolve întru câtva problema. Am revenit la Fundeni, unde continui tratamentul cu antibiotice, pentru că celelalte lucruri s-au stabilizat”, a spus artistul, în exclusivitate, pentru ziarul „ring”.

ATENŢIE !

Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - Ziarul "ring", iar pentru publicaţiile online - www.ziarulring.ro

„Ne-a învăţat să nu ne fie frică de spaţiu şi timp”

O plăcută surpriză a avut cascadorul Szobi Cseh când soţia lui, venită în vizită, i-a adus o scrisoare de la Principele Radu Duda, în care Alteţa Sa Regală îl numeşte pe fostul său profesor „un deschizător de drumuri”. Scrisoarea a fost citită de artist de pe patul de spital, în premieră şi în exclusivitate pentru ziarul „ring”: ”Pentru generaţia noastră de studenţi, profesorul Szobi Cseh a fost un model de curaj, modestie, generozitate şi intransigenţă. Era deschis şi bun, fără pretenţii, în afară de cele legate de calitatea profesională. În anii destul de cenuşii şi de trişti, profesia lui Szobi

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum 2 ore
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°