Nouăsprezece pompieri au murit, duminică, în timpul operaţiunilor de stingere a unui incendiu în Arizona, a anunţat divizia pentru păduri a statului, citată de CNN.
Majoritatea pompierilor decedaţi sunt din Prescott, a declarat Wade Ward, de la Departamentul de pompieri din Prescott.
Echipa lucra la stingerea incendiului din Yarnell Hill, care a izbucnit vineri la nord-vest de Phoenix, probabil de la un fulger. Acesta a cuprins aproximativ 400 de hectare, a avariat trei case şi a determinat evacuarea locuitorilor din comunităţile Peeples Valley şi Yarnell, a declarat un oficial, Art Morrison.
În afară de cei 19 pompieri morţi în Arizona, în total au murit 43 de pompieri în 2013, potrivit Administraţiei care se ocupă de pompieri din Statele Unite. În 2012 au murit 83 de pompieri în timpul activităţii.
O pagină de Facebook în memoria pompierilor din Arizona a fost creată duminică noaptea, iar numeroase persoane au postat mesaje de condoleanţe şi de sprijin. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »