La 12 iunie, la sediul din Iaşi al primei clinici de fertilizare in vitro din zona Moldovei, a fost sărbătorită naşterea primilor 100 de copii prin tehnici de reproducere umană asistată. Majoritatea lor sunt din judeţele Moldovei, dar sunt câţiva şi din alte ţări, precum Anglia, Italia sau Slovenia. Alţi 17 bebeluşi sunt aşteptaţi în perioada următoare. La finalul evenimentului festiv, am discutat cu prof. dr. Mircea Onofriescu, managerul centrului, despre activitatea de fertilizare in vitro. – Domnule profesor, aţi vorbit astăzi despre succesele obţinute în fertilizarea in vitro. Care este istoria acestei proceduri? – Profesorul Robert Edwards este cel care, prin munca de cercetare depusă în anii ’50 ai secolului trecut, a făcut posibilă naşterea primului copil „creat în eprubetă“ – Louise Brown, în 1978. Graţie studiilor şi experimentelor făcute împreună cu colegul Patrick Steptoe, peste cinci milioane de copii concepuţi in vitro s-au născut, în întreaga lume, în ultimele decenii. De altfel, în 2010, profesorul Edwards a primit Premiul Nobel pentru medicină, o dovadă că fertilizarea in vitro este una dintre cele mai mari reuşite medicale ale secolului XX. Primul copil născut după un ciclu de fertilizare in vitro în România se numeşte Daniel şi s-a născut la Timişoara, la 6 februarie 1996, sub atenta supraveghere a profesorului Ioan Munteanu, membru de onoare al Academiei Române. Deveneam atunci a optsprezecea ţară din lume care reuşea fertilizarea in vitro.
Cinci etape de bază
– Care sunt etapele FIV? – În FIV, există cinci etape de bază. În primul rând, stimularea ovariană. În majoritatea cazurilor, formarea foliculilor ovarieni multipli este indusă medicamentos, pentru a încerca îmbunătăţirea şanselor de a obţine o sarcină. Dezvoltarea foliculară multiplă aduce cu sine riscul unei sarcini multiple, dacă se transferă în uter mai mul