Vedere de la mare Elevii Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” Focşani s-au gandit la vacanţa prietenilor lor internaţi la Centrul „Sfanta Maria” din Goleşti, acolo unde derulează un proiect de implicare socială şi volunariat.
Vinerea trecută şapte tineri de la Centrul „Sfanta Maria”, însoţiţi de personal specializat de la Protecţia Copilului, au pornit spre mare iar vremea a fost de partea lor. Aceştia au petrecut la Mamaia o zi deosebită, după cum spun cuziştii implicaţi în proiect. „Pentru ei, marea e specială în fiecare an. Statul nu găseşte soluţii în a le oferi o astfel de vacanţă, iar bucuria lor de a ajunge la ţărmul Mării Negre e mult mai mare decat a celorlalţi copii. Cuziştii au transformat în tradiţie această invitaţie la mare, căci ultima etapa a proiectului „A doua şansă pentru viaţă” se încheie de trei ani încoace la fel: o zi la mare pentru tinerii noştri prieteni”, transmit cuziştii. Voluntarii cuzişti au găsit fonduri pentru motorină, iar caţiva sponsori şi-au arătat generozitatea prin asigurarea unor pachete cu de-ale gurii. „Nu e atat de greu de oferit o bucurie celor mai puţin iubiţi de către destin. Acest gest apropie lumea de normalitate şi ne conferă sentimentul împlinirii, a unui rost pe care, la un moment dat, trebuie să-l găsim cu toţii, voluntari, profesori coordonatori, comunitate”, a declarat profesoara Teodora Bentz, unul dintre coordonatorii proiectului. La Centrul Sfanta Maria din Goleşti sunt îngrijiţi copiii care suferă de o boală încurabilă, cei mai mulţi fiind îmbolnăviţi în urma unor neglijenţe medicale. Trist este că mulţi dintre aceşti tineri au fost abandonaţi şi de familiile lor. (M. V.)
Vedere de la mare Elevii Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” Focşani s-au gandit la vacanţa prietenilor lor internaţi la Centrul „Sfanta Maria” din Goleşti, acolo unde derulează un proiect de implicare socială şi volunariat.
V