Prin vizita oficială pe care o efectuează în China, Victor Ponta doreşte să ofere un semnal şi un impuls politic pentru investiţii în proiecte de infrastructură şi în domeniul energiei şi al telecomunicaţiilor, în privinţa cărora companiile chineze au fost deja informate.
"Dan Şova are acel portofoliu de proiecte de infrastructură, pe care le-a pregătit, dar la modul serios, la nivelul la care în dosar există studiu de fezabilitate, costul fiecărui proiect, nevoia de finanţare, anii în care se recuperează, impactul economic. La Comarnic-Braşov cei mai avansaţi sunt cei care au lucrat şi înainte la proiect, asocierea Vinci-Strabag, pentru că ei au acest avantaj, au mai lucrat, după care pe vremea ministrului Berceanu au cam fost goniţi de acolo, însă sunt alte proiecte de infrastructură care privesc şi autostrăzi, canalul Siret-Bărăgan, portul Constanţa, investiţiile în telecomunicaţii şi energie, unde companiile chineze deja au fost informate, prin ambasada Chinei la Bucureşti, prin miniştrii noştri care au venit, iar acum, la nivel de prim ministru, să zic, dau şi impulsul politic pe care în general ei îl aşteaptă. Ei sunt obişnuiţi atunci când investesc într-o ţară să aibă şi o relaţie politică foarte bună", a spus primul ministru, într-un interviu acordat TVR.
Victor Ponta a remarcat că în China există un sistem economic în care administraţia joacă un rol important, iar o ţară al cărei prim ministru e primit de preşedintele şi premierul Chinei este o ţară ce poate fi considerată parteneră pentru China. El a adăugat că programul său prevede întâlniri cu doi dintre giganţii mondiali în domeniul telecomunicaţiilor, Huawei si ZTE, care au investiţii în România şi intenţionează să le dezvolte.
"Merg, de asemenea, la una din marile companii de energie nucleară, pentru a continua să promovăm proiectul acela cu grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă. Ministr