Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Publicat in Ziarul Financiar, marți 2 iulie 2013 · ·

Polonia a devenit anul trecut cel mai mare producător de zmeură la nivel mondial, cu o recoltă de 127.000 de tone, din care 90% este destinată exportului, scrie Warsaw Business Journal. Timp de mulţi ani producţia poloneză de zmeură a fost constantă, de aproximativ 50.000 de tone, dar recent a început să crească semnificativ, iar unul dintre principalii factori ai „exploziei” este introducerea soiului „Polana”, care rodeşte de mai multe ori într-un an. Astfel, Polonia a reuşit să cucerească primul loc de la producătorii din Siberia. Aceştia livrează aproximativ 90.000 de tone de zmeură pe an. Un alt factor de creştere îl reprezintă subvenţiile venite de la bugetul Uniunii Europene pentru cultivarea fructelor de pădure. Datorită acestor fonduri suprafaţa de teren cultivată cu zmeură din Polonia a crescut la 28.000 de hectare.

Ministrul bulgar al economiei şi energiei Dragomir Stoynev a acuzat guvernul anterior condus de fostul premier Boyko Borisov că a permis intenţionat ruinarea companiilor de stat, scrie agenţia Novinite. Acuzaţiile au fost făcute în timpul unei vizite într-un oraş din apropierea minelor de cărbune Maritsa Iztok, cele mai mari din Bulgaria. Minerii de aici sunt neliniştiţi din cauza perspectivei concedierilor pe fondul surplusului de producţie de energie al ţării şi a plăţii sporadice a salariilor. „În ultmii trei ani şi jumătate a fost aplicată intenţionat politica de a duce la faliment cele mai atractive companii de stat”, a afirmat Stoynev. Potrivit acestuia, în perioada menţionată preţul cărbunelui produs de minele Maritsa nu a fost majorat, iar compania care administrează exploatările a vândut cărbunele sub valoarea reală.

Şomajul din zona euro a crescut la 12,1% în luna mai, de la 12% în aprilie, în timp ce indicatorul a stagnat la nivelul Uniunii Europene la 10,9%, potrivit datelor anunţate ieri de Eurostat. În luna mai a a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională (CPI) cu sediul la Haga a emis joi mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării Yoav Gallant şi şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război ş

Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar

Mediafax acum 36 minute
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă sunt menţinuţi de instanţele din România de 6 luni sub control judiciar. Astăzi judecătorii au mai decis că aceştia pot părăsi România, dar doar cu încuviinţarea procurorului, însă fără să depăşească graniţele UE.

Şedinţă de urgenţă la Mediu, după ce ANM a emis primul Cod roşu din această iarnă

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus ca instituţiile abilitate să fie informate în timp real despre evoluţia fenomenelor meteorologice şi fie pregătite pentru intervenţie, dacă situaţia o va impune. „ANM a emis primul cod

Minor rus, condamnat la 6 ani de închisoare pentru „sabotarea unei linii feroviare”

Libertatea acum 24 minute
Un minor a fost condamnat la șase ani de detenție într-o „colonie educativă” pentru „sabotarea unei linii feroviare” în sudul Rusiei, o infracțiune care ar aduce 15 ani de închisoare pentru un adult, au anunțat joi autoritățile de investigație ruse,

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 24 minute
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Incendiu de amploare în Tunari – Au fost afectate trei imobile / Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

News.ro acum 2 ore
Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unuin incendiu care a cuprins trei imobile în localitatea Tunari, judeţul Ilfov. ”Intervenim pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la 3 imobile, aflate pe strada 9 Mai, localitatea Tunari, judeţul

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Şantierul Naval Damen Galaţi ia o finanţare de 25 de milioane de euro de la Exim Banca Românească, pentru investiţii în extinderea şi dotarea facilităţilor de asamblat nave

News.ro acum o ora
Exim Banca Românească a încheiat un acord de finanţare în valoare de 25 milioane euro cu Şantierul Naval Damen Galaţi, unul din cei mai importanţi jucători din industria navală românească. Fondurile sunt destinate programului de investiţii al compan

Activitatea Registrului Auto Român este blocată în toată ţara. Ce a provocat sistarea

Mediafax acum 3 ore
„Un incident tehnic neprevăzut, apărut în camera serverelor şi generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR”, anunţă Registrul Auto Român. Potrivit sursei citat

UPDATE - Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală într-un atac asupra Ucrainei, anunţă Kievul. Este pentru prima oară când Moscova foloseşte o rachetă atât de puternică / Reacţia lui Zelenski şi a Kremlinului / Ce spune un oficial occidental

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală din regiunea sa sudică Astrahan în timpul unui atac asupra Ucrainei efectuat în cursul dimineţii, au anunţat forţele aeriene ale Kievului, fiind prima dată când Rusia foloseşte o rachetă atât

Vremea

București
acum

joi

4°/12°
vin.

3°/10°
sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
Iasi
acum

joi

-1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

-1°/2°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/16°
vin.

5°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-7°/-0°
Timisoara
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-1°/5°