Din reţetele domnului farmacist BOBARU
Am o poveste aparte cu această plantă, având în vedere că a fost printre primele tratamente recomandate mamei mele, pentru o afecţiune a aparatului urinar. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 38 de ani, când, proaspăt farmacist şi, totodată, absolvent al liceului agricol din Vidra, judeţul Giurgiu, trăiam o nedumerire profesională şi o oarecare reţinere legată de Zămoşiţă, o plantă pe care în liceu o studiasem ca pe o buruiană greu de stârpit, iar în facultate, ca pe un remediu eficace în afecţiunile urinare.
Mama şi-a ascultat fiul şi, în fiecare an, când prăşea porumbul, avea grijă ca o parte din zămoşiţă să o culeagă cu grijă şi să o usuce după reguli specifice, iar în perioada sezonului rece, când infecţiile urinare sunt mai frecvente, să bea în fiecare zi câte o cană de ceai.
Scurt istoric
Face parte dintre plantele nebăgate în seamă, umile, o buruiană stârpită cu sapa, dar care are o putere "regală", când e vorba de sănătate. Nu degeaba e cunoscută încă din adânca antichitate, când era folosită pentru durerile de stomac şi pentru oblojirea bubelor coapte. Popularitatea ei este dovedită şi prin numeroasele denumiri populare, diferite în funcţie de zonele în care creşte: cavan, floarea-ursului, macul ciorii, nalbă mare etc.
Întâlnită ca buruiană prin culturi, dar şi pe margini de drumuri, prin văi şi coline domoale, se deosebeşte uşor prin florile ei galben pal, care la bază sunt roşii închis şi cresc singure, câte una, ascunse la subsuoara frunzelor.
Recoltarea zămoşiţei
Perioada optimă de recoltare: iulie - august. Se culege întreaga plantă (tulpină, frunze, flori), mai puţin fructele, ca nişte capsule, în formare sau ajunse la maturitate. Acestea se înlătură înainte de a se face uscarea, altfel, prin uscare, se desfac şi împră
