Specialiştii vor verifica modul în care au fost distribuite acestea în toată ţara.
Ca urmare a sesizărilor primite din partea unor colectori validaţi în “Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus declanşarea unei anchete interne pentru verificarea modului de organizare şi distribuire a tichetelor. În funcţie de rezultatele anchetei interne, vor fi dispuse sancţiunile şi măsurile necesare, în conformitate cu atribuţiile şi prevederile legale în vigoare. Având în vedere numărul mare de petiţii primite de la cetăţeni, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu a dispus verificarea tuturor sesizărilor semnalate şi comunicarea răspunsurilor către petenţi, conform prevederilor legale în vigoare.
După finalizarea distribuirii tichetelor şi centralizarea datelor, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, pe site-ul instituţiei, modul de distribuire pe fiecare colector, pentru a înlătura orice suspiciune cu privire la lipsa de transparenţă în această etapă.
Administraţia Fondului pentru Mediu a respectat toate procedurile legale prevăzute în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional. În judeţul Neamţ s-au distribuit doar 91 de tichete, din care 26 pe zona Romanului.
Specialiştii vor verifica modul în care au fost distribuite acestea în toată ţara.
Ca urmare a sesizărilor primite din partea unor colectori validaţi în “Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus declanşarea unei anchete interne pentru verificarea modului de organizare şi distribuire a tichetelor. În funcţie de rezultatele anchetei interne, vor fi dispuse sancţiunile şi măsurile necesare, în conformitate cu atribuţiile şi prevederile legale în vigoare.